Doi ani la răcoare pentru fuga lui Popa ”Tăticul FNI”, Sorin Ovidiu Vîntu, a primit ieri doi ani de închisoare pentru înlesnirea fugii din țară a lui Nicolae Popa, pe care l-a întreținut apoi în străinătate timp de aproape zece ani. Condamnarea dispusă de magistrații Tribunalului București a fost pronunțată în timp ce Vîntu se află la închisoare, unde ispășește o pedeapsă de un an de închisoare pentru șantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiță. Legea românească nu cumulează însă pedepsele, astfel că avocații lui Vântu au posibilitatea să ceară contopirea lor, la momentul când cea de ieri va deveni definitivă.
Pedepse pe bandă rulantă au primit ieri Vîntu și oamenii săi de încredere, în dosarul fugii din țară a președintelui Gelsor, una din societățile care au administrat Fondul Național de Investiții. Alexandru Stoian, șoferul lui Vîntu, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, iar partenerul de afaceri al lui Vântu, Octavian Țurcan, un an de închisoare, tot cu suspendare. Decizia judecătorilor Tribunalului București va fi contestată la Curtea de Apel. Nicolae Popa a fugit din România în anii 2000, după prăbușirea Fondului Național de Investiții, iar mandatul de arestare a fost emis pe numele său doi ani mai târziu, fiind arestat efectiv pe 2 decembrie 2009, în Indonezia și extrădat în România doi ani mai târziu. Procurorii au demonstrat că în numai patru luni, Vîntu i-a transferat lui Popa 140.000 de euro, din totalul de 200.000 de euro, suma anuală pe care se angajase să i-o plătească. Transferurile se făceau prin intermediul șoferului personal al lui Vîntu, au mai arătat procurorii. Anchetatorii au scris în rechizitoriu că sprijinul față de Popa s-a concretizat și în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare ”pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare și a-l ajuta să rămână în Indonezia”. Popa era condamnat, în lipsă, pentru fraudă, încă din anul 2006, când a primit 15 ani de închisoare. Luna trecută, Vântu a fost trimis în judecată în dosarul FNI, redeschis în urmă cu doi ani, precum și în cazul fraudării societății Petromservice, care a înregistrat un prejudiciu de peste 83 de milioane de euro.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















