Multi ani s-a spus ca Marin Preda nu a scris jurnal. Ideea parea plauzibila. O impartaseau apropiati ai scriitorului, carora Preda le facea confesiuni despre viata sa personala, dar carora nu le-a pomenit, din cate se stie pana acum, de existenta jurnalului. O misterioasa dactilograma, copiata dupa un asa-zis jurnal al scriitorului, a fost publicata in -Ziua Literara-, textul fiind insotit de o prezentare misterioasa din care nu se intelegea mare lucru. Dactilograma a starnit, pe buna dreptate, suspiciuni. Caietele de jurnal, despre care vorbeste presedintele Academiei Romane, profesorul Eugen Simion, sunt scrise insa de mana de Preda insusi, incat nu mai incape indoiala asupra autenticitatii jurnalului. Tot Eugen Simion spune ca, in caietele pe care le-a primit de la Cornel Popescu, fostul redactor-sef al lui Preda, exista o nota scrisa de acesta in care spune: -Doua caiete se gasesc la mine, unul a fost luat de un procuror din ordinul cuiva de sus, cu ideea ca va fi inapoiat peste cateva zile, dar nu a mai fost niciodata inapoiat-.
Unde s-a aflat jurnalul lui Preda?
-La inceput am fost foarte suspicios, pentru ca nu se spunea daca exista manuscrisul acestui jurnal sau nu. Dupa ce l-am citit, mi-am dat seama ca totusi este stilul lui Preda. Iar acum am si confirmarea, pentru ca Eugen Uricaru, presedintele Uniunii Scriitorilor, mi-a dat o copie, un xerox dupa acest jurnal, si nu mai este nici un dubiu, este grafia lui Preda si este, inca o data, stilul lui Preda-, a declarat, pentru Europa Libera, presedintele Academiei Romane.
Eugen Simion nu stie cum au ajuns aceste copii la Eugen Uricaru, insa este de parere ca, inainte de a se afla la acesta, s-au aflat in pastrarea unei institutii sau persoane care au avut acces la arhiva lui Preda atunci, in zilele cand el a murit si imediat dupa ce el a murit le-a retinut. -Nu stiu daca a fost Securitatea, Procuratura.
Cert este ca exista aceste fotocopii, aceste xeroxuri, ele sunt autentice si speram sa le putem transcrie cu exactitate si sa le putem publica in curand-, a spus Eugen Simion.
Carnetele pastrate de Cornel Popescu
Eugen Simion a mai spus colegilor de la Europa Libera ca, de aproximativ doua-trei saptamani, se afla in posesia unor carnete scrise de Preda, care i-au fost inmanate de sotia lui Cornel Popescu, fostul redactor-sef al lui Preda. -Sunt jurnale de creatie importante, este apoi jurnalul unei boli perfide care l-a urmarit de altfel pe Preda toata viata, o nevroza, momentul 1958-1960, momentul in care el se desparte de una dintre sotiile lui, de Aurora Cornu, si incepe o alta poveste cu o alta femeie, o alta sotie, Eta Preda-, precizeaza Simion.
-Este un Preda foarte autentic, un Preda care este speriat de moarte, un Preda care totusi nu renunta la ideea ca a face literatura este un act existential, esential, ca si nasterea, ca si iubirea, ca si moartea, un Preda care incearca sa iasa dintr-o stare puternica de criza si isi imagineaza personajele, noteaza replici pe care le va introduce mai tarziu in jurnalul sau-, adauga presedintele Academiei Romane.
Eugen Simion face, de asemenea, o precizare foarte interesanta: -Nu sunt lucruri cu caracter politic. Deci cine asteapta de la Preda o dezvaluire, o revolta secreta, sa spunem, in forme radicale va fi nemultumit. Sunt insemnari de scriitor, de un scriitor care nu evita aspectele cele mai dure ale existentei lui si in acelasi timp un scriitor care face scenarii epice, care vrea sa dea un roman-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















