Ca in majoritatea institutiilor publice, nepasarea comuna cu haosul domneste si la Morga din Piatra Neamt. Situatie trista si hilara in acelasi timp, inmormantarea unui barbat dintr-o comuna nemteana a fost amanata cu o zi dupa ce fratele mortului a constatat ca, in urma autopsiei, cadavrul fusese schimbat din greseala cu al altui decedat.
Radu Leonte, din comuna Roznov, a fost gasit mort la domiciliu, duminica, de fratele sau, Eusebiu, care a anuntat Politia, iar dupa investigatiile de la fata locului a transportat cadavrul cu o masina particulara la Serviciul de Medicina Legala. Si, de aici, incepe aventura.
Surpriza din sicriu
-Era duminica, pe la pranz, si morga era inchisa. Am mers la urgenta spitalului si de acolo o doamna asistenta, foarte amabila, m-a condus pana la cladirea alaturata. A deschis o usa in lateral si mi-a zis sa bag mortul inauntru si sa revin a doua zi, sa vad cand se face autopsia. Am revenit, am achitat taxele si urma ca marti sa ridic cadavrul fratelui meu-, a declarat Eusebiu Leonte.
El a pregatit pentru marti toate cele necesare unei inmormantari, dar, cand a preluat sicriul, a constatat ca inauntru era depus un alt cadavru, desi certificatul medico-legal si rezultatul autopsiei pentru care achitase peste doua milioane de lei erau pe numele rudei sale.
Autopsierul: -Ia-l p*asta, ca mortii se mai schimba!-
-Era imbracat cu hainele aduse de mine, era in sicriul cumparat de noi. Cand sa vad cum arata la fata, am constatat ca era alt cadavru. Domnule, ii spun autopsierului, asta nu e mortul meu. Nu avea mustata, nici lungimea nu era la fel si nici la fata nu era asa. I-am explicat ca e altul, insa el a incercat sa ma convinga sa-l iau asa cum e, ca omul cand moare se mai schimba-, relateaza indignat Eusebiu Leonte. El a intrat in morga, unde a gasit cadavrul fratelui sau. -L-am gasit acolo unde-l lasasem duminica. Nici vorba de autopsie. Actul din mana mea era corect doar la nume si date de stare civila. In rest, diagnosticul de deces era al altcuiva-, a mai spus fratele decedatului.
Radu Leonte urma sa fie inhumat marti, iar rudele si preotul au asteptat mai multe ore sosirea sicriului, pana au fost anuntati de situatia creata. Autopsia lui Radu Leonte a fost facuta miercuri dimineata, dupa care barbatul a fost inmormantat.
Incurcatura de la morga Spitalului Judetean Neamt a nemultumit familia celui decedat, care sustine ca a facut cheltuieli de peste 15 milioane de lei si ca ar putea reclama situatia. Angajatii Serviciului de Medicina Legala sustin, la randul lor, ca incurcatura creata a fost posibila din cauza ca nu toate cadavrele aveau bilete de identificare. Mai mult, doua persoane decedate au fost aduse in paturi de culoare rosie, ceea ce a dus la confundarea lor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















