L-am însoțit pe George Pruteanu pe ultimul drum. A fost extrem de dureros, mai ales că, doar cu o zi înainte de moartea sa fulgerătoare, făcusem planuri pentru viitorul său "VETO", rubrica sa săptămânală găzduită de ziarul "Curentul". Pare nefiresc și cu siguranță nedrept ca George Pruteanu să dispară așa de repede dintre noi. Cu certitudine nu spusese tot ce avea de spus și în locul său va rămâne un mare gol, pe care, din păcate, nu avem cu ce să-l umplem. Mă consider norocoasă, întrucât l-am cunoscut pe omul George Pruteanu. În opinia mea, costumul de om politic i s-a potrivit cel mai puțin. Era făcut și trimis de Dumnezeu pe pământ cu misiunea de a învăța oamenii să iubească cuvintele, să iubească limba română și să fie mândri că sunt români. George Pruteanu, prin verbul său incisiv, era capabil să ne învețe copiii să-și cinstească limba și neamul, și asta era menirea sa cea mai importantă. N-am întâlnit până acum un om care să vorbească cu mai multă patimă despre limba română. Și, pentru asta, George Pruteanu era unic. Dincolo de convingerile sale politice, mai mult sau mai puțin discutabile, dom' Profesor, așa cum obișnuiam să-i spunem în redacție, a rămas în memoria noastră ca stăpânul cuvintelor. Și, pentru tot ce ne-a învățat și pentru minunatele texte trimise în fiecare miercuri, însoțite de câteva vorbe de duh, nu mai putem decât să spunem: Vă mulțumim, dom' Profesor!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
