Anunţat cu surle şi trâmbiţe, evenimentul acestui început de săptămână a vrut să fie expunerea la Muzeul Naţional de Istorie al României a celor patru brăţări dacice din aur, recuperate în urmă cu două săptămâni de statul român de la un colecţionar american. Tot acest tam-tam s-a făcut poate şi pentru că la vernisajul expoziţiei a venit după câteva ore de aşteptare premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Până la sosirea premierului, directorul Direcţiei Patrimoniu Cultural Naţional din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, Mircea Angelescu a susţinut o conferinţă de presă. El a apreciat momentul ca fiind deosebit de important, atât pentru muzeografia românească, dar şi pentru istoria României. El a precizat că brăţările nu sunt în proprietatea MNIR, ci a statului român, întrucât acestea sunt probe într-un dosar pe rol. -MNIR nu este încă proprietarul, dreptul juridic nu a putut fi transferat Muzeului, pentru că sunt probe într-un dosar pe rol. MNIR este depozitarul, deocamdată, al acestor brăţări şi îşi face datoria de onoare să le prezinte publicului-, a mai spus Angelescu. În acest sens, Mircea Angelescu a precizat că brăţările vor fi asigurate, după ce se vor termina procedurile de clasare. Angelescu a precizat că deşi brăţările au fost cercetate de experţi, a recunoscut că mai sunt multe informaţii care nu se ştiu despre aceste obiecte. Crişan Muşeţeanu, directorul MNIR, a precizat că s-au luat toate măsurile posibile pentru ca brăţările să fie păzite electronic şi uman. Numai că în vreme ce premierul Tăriceanu îşi susţinea discursul oficial, alarmele s-au declanşat timp de aproximativ 10 minute. -Se impun totuşi restricţii judiciare, nu pot fi fotografiate sau filmate, nu suntem proprietarii acestor piese, ne supunem la ceea ce ne impune Procuratura-, a spus Muşeţeanu. Chiar dacă se spune că în aceste zile autorităţile încearcă să recupereze circa zece brăţări dacice din aur, în afara celor patru deja răscumpărate şi a celei care urmează să vină săptămâna viitoare în România, pentru a completa tezaurul de astfel de obiecte sustrase în 2001 din situl arheologic Sarmisegetuza Regia, reprezentanţii Muzeului au spus că nu au totuşi informaţii oficiale legate de acest subiect.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















