
Mii de oameni au format un lanț în jurul Palatului Parlamentului, timp de aproape o oră, în semn de protest față de proiectul minier de la Roșia Montană, discutat de Legislativ.
La această manifestare, ce a început după ora 19.00 și s-a încheiat înaintea orei 20.00, au participat aproximativ 5.000 de persoane care au înconjurat sediul Parlamentului și și-au dat mâna, formând un lanț. În același timp, oamenii au scandat "Uniți, salvăm Roșia Montană".
Protestatarii s-au strâns în Parcul Izvor, de la ora 18.30, printre ei regăsindu-se mai mulți participanți la marșul bicicliștilor desfășurat timp de câteva ore, sâmbătă, în Capitală.
Aproximativ 5.000 de bicicliști au participat la marșul de protest în Capitală, cerând amenajarea pistelor pentru deplasarea lor pe carosabil, dar și demisia primarului Sorin Oprescu.
Protestul față de proiectul de la Roșia Montană se află la cea de-a 21-a zi în Capitală.
Marți seară, în cadrul manifestației de la Universitate, aproximativ 50 de dansatori au realizat un tango flashmob, cerând includerea Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO, așa cum acest dans a fost inclus în Patrimoniul Imaterial UNESCO, în 2009.
Protestatarii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege, miniștrii Dan ?ê?£ova, Rovana Plumb, Daniel Barbu și directorul ANRM Gheorghe Duțu.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















