Premierul României, Victor Ponta, subminează tot ce are Europa mai sacru, și anume democrația, scrie presa franceză.
Cotidianul francez Le Monde titrează, într-un editorial publicat luni, „România, contra Europei?“, în care atrage atenția că, printr-o lovitură de stat aparent legală, premierul Victor Ponta atentează la statul de drept și la democrație. „Europa este deja destabilizată de criza monedei euro. (…) În anul 2007, 52% dintre cetățenii celor 27 de țări membre ale Uniunii Europene erau în favoarea UE, ca acum procentul să ajungă la doar 32%.
De parcă nu era de ajuns criza economică, în Europa a luat naștere o noua problemă, care este contagioasă: regresia democrației, întâlnită în țările care, în prezent, sunt membre UE, dar care provin din fostul bloc comunist“, scrie Le Monde la începutul articolului.
„La București, vinovată de acest lucru nu este dreapta, cum este în cazul Budapestei, ci stânga. Guvernul socialist al lui Victor Ponta 's-a angajat într-o lovitură de stat legală'. Oricare ar fi scopul juridic a ceea ce face actuala Putere din România, rezultatul este unul singur: se întâmplă opusul a ceea ce ne așteptam de la o țară membra a UE, spațiu unde se pune mare preț pe practicile democratice.
Pe 6 iulie, majoritatea de centru-stânga din Parlamentul României a votat pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Acest vot trebuie, însă, confirmat în data de 29 iulie, când va avea loc referendumul de demitere a președintelui. (…) Responsabil de o politică de austeritate severă, președintele Băsescu a fost nepopular. Dar romanii au ocazia să-i mulțumească, în mod democratic, în 2014, la sfârșitul mandatului sau“, mai scriu jurnaliștii francezi. În finalul editorialului, Le Monde atrage atenția că Victor Ponta subminează tot ce are Europa mai sacru – democrația: „Comportamentul său (al lui Victor Ponta-n. red.) readuce pe masă întrebarea legata de temeiul extinderii Uniunii Europene din 2007, care s-a petrecut cu o prea mare repeziciune și cu o prea mare lejeritate (…) Tolerarea unor practici precum cele ale lui Viktor Orban sau ale lui Victor Ponta nu face decât să șubrezească rațiunea de a fi a Uniunii Europene“. (O.D.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















