
Deputatul Remus Cernea propune un proiect de lege prin care delfinii să fie recunoscuți drept persoane non-umane, iar deținerea lor în captivitate să fie interzisă, el spunând că oamenii de știință au stabilit acest lucru în urmă cu patru ani. Cernea a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că a inițiat acest proiect de lege bazându-se pe o concluzie a unor oameni de știință, care acum patru ani au stabilit că delfinii trebuie considerați ființe non-umane.
„În 2010, un grup de oameni de știință care au studiat comportamentul delfinilor timp de mulți ani au ajuns la concluzia că inteligența acestora ar trebui să reprezinte o bază pentru care delfinii să fie considerați persoane non-umane datorită inteligenței lor, complexității relațiilor sociale pe care le au și chiar și abilității de a comunica inclusiv cu noi. ?ê?£tiți bine că au fost cazuri în care delfini au salvat oameni de la înec, asta înseamnă o putere conceptuală foarte mare, înseamnă să înțelegi că o altă ființă este în pericol“, a afirmat Remus Cernea.
El a mai spus că deținerea unui delfin în captivitate reprezintă o formă de cruzime.
„Acum este interzisă vânătoarea și uciderea lor, dar sunt încă victime ale unor comportamente pe care le avem. Îi ținem în cuști, un delfinariu este o cușcă pentru un delfin, a-i ține în captivitate este o formă de cruzime și denotă o lipsă de înțelegere față de capacitatea și gradul de inteligență a acestor ființe. De aceeea, propun o lege inspirat din acest apel făcut de comunitatea științifică în 2010 pentru a se acorda delfinilor statul de persoane non-umane“, a explicat deputatul.
Conform acestui proiect de hotărâre, încălcarea drepturilor persoanelor non-umane este interzisă și se sancționează cu pedepsele echivalente prevăzute în Codul Penal pentru încălcarea drepturilor similare ale persoanelor umane.
De asemenea, deținerea în captivitate a delfinilor va fi interzisă, iar delfinii ținuți în captivitate trebuie eliberați în cel mult 12 luni de la intrarea acesteia în vigoare a acestei legi, se mai arată în proiect.
Cernea a menționat că în India a fost luată o asemenea decizie încă de anul trecut, delfinii fiind considerați acolo persoane non-umane.
Deputatul a spus că va depune proiectul de lege la începutul sesiunii parlamentare.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















