
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a primit aviz negativ, miercuri seară, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, el primit 14 voturi „împotrivă“ și 12 voturi „pentru“. />Cătălin Ivan, liderul delegației de europarlamentari ai PSD și membru al Comisiei respective, a declarat, pentru MEDIAFAX, că grupurile socialist și liberal au votat favorabil lui Orban, însă voturile împotrivă au venit din partea popularilor europeni, printre aceștia numărându-se și unii europarlamentari români de la PDL.
El i-a indicat pe Monica Macovei, membrul al acestei Comisii a PE, însă și pe Elena Băsescu, Sebastian Bodu și Traian Ungureanu, care ar fi fost „mobilizați de Macovei“ să vină să voteze împotriva lui Orban.
El a arătat că votul negativ al popularilor europeni este cu atât mai inexplicabil cu cât „audierile au decurs foarte bine, iar Orban a răspuns foarte bine la întrebări“.
De altfel, Ines Ayala Sender, raportorul proiectului de raport pentru numirea lui Leonard Orban la Curtea Europeană de Conturi, propusese un aviz favorabil, ulterior recurgându-se la vot.
Votul Comisiei de Control Bugetar este consultativ, procedura de numire a lui Orban în postul de la Curtea Europeană de Conturi presupunând și obținerea unui vot favorabil de la plenul PE, precum și un aviz al Consiliului European.
Cu toate acestea, în proiectul raportului scris de la audierea sa, publicat pe site-ul Comisiei pentru Control Bugetar, Orban are o întrebare dacă își va retrage candidatura în cazul unui aviz negativ, iar răspunsul său este că va renunța la candidatură.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















