Vizele pentru romanii care calatoresc in Marea Britanie vor fi ridicate inainte de momentul in care tara noastra va intra in UE, a declarat, ieri, ambasadorul Regatului Unit la Bucuresti, Robin Barnett. Acesta a precizat ca din septembrie Ambasada Marii Britanii va introduce un sistem online de eliberare a vizelor prin care sa se elimine cozile: -Stiu ca acum sunt unele probleme cu cozile de la ghiseele unde se dau vize. Sper ca in doua luni sa rezolvam problema prin crearea unui sistem de vize online-. Barnett a precizat ca a discutat problema vizelor cu presedintele Basescu si ca ea va fi rezolvata in cel mai scurt timp. In acest an, mai multe oficialitati de la Londra care au vizitat Bucurestiul au dat asigurari cu privire la ridicarea vizelor, dar nimeni n-a anuntat o data concreta pentru aceasta operatiune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















