Home Actualitate Liderul PSD Vrancea si seful Camerei de Comert si-au dat mana frateste

Liderul PSD Vrancea si seful Camerei de Comert si-au dat mana frateste

DISTRIBUIŢI

In stil balcanic, cu specific romanesc, un mare scandal, care a tinut zile intregi prima pagina a presei locale si centrale, s-a stins cu pupaturi si strangeri de maini. Este vorba despre scandalul de la Vrancea, in care seful filialei PSD, Marian Oprisan, a fost acuzat de Horia Furtuna, seful Camerei de Comert, ca pretinde un fel de taxe de protectie oamenilor de afaceri din judet. Furtuna fusese deranjat ca seful PSD, in calitatea sa de presedinte al Consiliului judetean, criticase activitatea Camerei de Comert. De aici, balciul. Amenintari, procese, ce sa mai, tot tacamul. Dar, deodata, la sfarsitul saptamanii trecute, Furtuna anunta ca nu va mai candida la sefia Camerei de Comert. Ba mai mult, la cateva ore, isi cere scuze public: -Referitor la atacul asta, pe care l-am facut eu in presa la adresa lui Marian Oprisan, sigur ca s-au spus niste lucruri dure. Regret ca am folosit un asemenea ton, ar fi trebuit un ton poate mai civilizat si cred ca este o greseala a mea ca am folosit un asemenea ton. (…) Se pare ca si domnul Marian Oprisan si-a revizuit un pic atitudinea. Se pare ca si sponsorizarile astea, care erau pentru buna desfasurare a activitatilor acestea din judet, s-au diminuat-, se scuza, strategic, Furtuna, cu seninatate. Pupaturi, imbratisari, aplauze. Halal cultura, halal democratie…

Horia Furtuna a anuntat, in cel de-al treisprezecelea ceas, ca nu va mai candida pentru un post de conducere in Camera de Comert-Vrancea la alegerile viitoare, care vor fi convocate, probabil, in maximum doua saptamani. Furtuna a facut publica aceasta decizie a sa la sfarsitul saptamanii trecute, intr-o conferinta de presa. Ulterior, la Consiliul judetean a avut loc o alta intalnire a membrilor CCIA, la care s-au stabilit pasii concreti care trebuie parcursi pentru ca CCIA sa aiba o noua conducere. Intalnirea de la CJ a fost prezidata de Marian Oprisan, Horia Furtuna secundandu-l pe acesta, desi declaratiile beligerante lansate in cursul acestei saptamani pareau sa nu-i mai puna niciodata la aceeasi masa pe cei doi.

Furtuna se retrage

Horia Furtuna, presedintele Camerei de Comert Vrancea, a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca nu va mai candida pentru un nou mandat de presedinte la Camera de Comert, Industrie si Agricultura. -Am decis sa nu mai candidez pentru un nou mandat de presedinte la Camera de Comert si sper ca viitoarea conducere sa fie, pe cat posibil, una verticala. Nu am demisionat pentru ca nu puteam sa las de izbeliste activitatea de la Camera, avand in vedere faptul ca toti colegii mei au demisionat. Probabil ca in doua saptamani, conform statutului, va avea loc Adunarea Generala-, a precizat Horia Furtuna, cand inca mai parea foarte suparat pe presedintele Consiliului judetean, Marian Oprisan. Ulterior, Horia Furtuna a luat parte si la o intalnire a oamenilor de afaceri care sunt membri ai CCIA, convocata la Consiliul judetean. Intalnirea a fost convocata in jurul orei 15.30 si a avut un caracter confidential. Cel care a prezidat aceasta intalnire a fost presedintele Marian Oprisan, care, inca de saptamana trecuta, se aratase nemultumit de activitatea de la Camera de Comert. Desi, ulterior, Furtuna a lansat o serie de acuzatii grave, care fac in acest moment obiectul unui dosar de calomnie, acest lucru nu l-a impiedicat sa participe la intalnirea de ieri de la Consiliul judetean si chiar sa ia loc langa Marian Oprisan, la invitatia acestuia.

Astazi se stabileste data alegerilor

Desi reporterii nostri nu au avut acces in sala Delegatiei Permanente, unde a avut loc aceasta intalnire, surse apropiate presedintelui CJ ne-au declarat ca la intalnirea de vineri s-a stabilit ca Horia Furtuna, impreuna cu demisionarii Codrut Constantinescu, fost vicepresedinte al CCIA, si Toader Zbarciog, fost secretar al CCIA, sa pregateasca un raport privind activitatea Camerei de Comert in perioada 1998-2002. De asemenea, un colectiv format din Sorin Vornic, Codrut Constantinescu si Toader Zbarciog vor intocmi un proiect de hotarare privind modificari la statutul CCIA. Tot cei trei se vor ocupa si de convocarea Adunarii Generale Extraordinare, unde vor fi primiti in Camera noi membri si unde se va modifica statutul. Tot atunci, la o data care nu a fost nici ea hotarata inca, se va stabili ziua in care va fi convocata Adunarea Generala, unde se va prezenta darea de seama si se va stabili noua structura de conducere a CCIA. In cadrul intalnirii, Furtuna le-a spus si oamenilor de afaceri prezenti in sala ca nu va mai participa la alegeri pentru un nou mandat de presedinte. Acesta va mai ocupa insa fotoliu de sef de la CCIA pana la noile alegeri. Dupa sedinta de ieri, Horia Furtuna a mers si a discutat, timp de o ora, cu Marian Oprisan, in cabinetul acestuia.

Scuze Furtunoase

Dupa ce Furtuna l-a acuzat pe presedintele filialei vrancene a PSD, Marian Oprisan, de faptul ca ii preseaza pe oamenii de afaceri vranceni sa sponsorizeze manifestarile artistice din Piata Unirii, acelasi om spunea ca regreta cele intamplate. -Referitor la atacul asta pe care l-am facut eu in presa la adresa lui Marian Oprisan sigur ca s-au spus niste lucruri dure. Regret ca am folosit un asemenea ton, ar fi trebuit un ton poate mai civilizat si cred ca este o greseala a mea ca am folosit un asemenea ton. In orice caz, ca urmare a criticilor care le-am facut eu, se pare ca si domnul Marian Oprisan a avut ceva de invatat din treaba asta, se pare ca si-a revizuit un pic atitudinea, se pare ca si sponsorizarile astea, care erau pentru buna desfasurare a activitatilor acestea din judet, s-au diminuat-, a spus la o conferinta de presa Horia Furtuna.

Acum, cand s-a impacat cu ideea ca nu va mai fi presedintele Camerei de Comert, Furtuna nu prea mai are cu ce-si ocupa viata, practic acesta se va imparti intre Tribunal, unde va trebui sa faca dovada acuzatiilor sale, si PUR, partid in care a anuntat ca va activa. Si la acest capitol, Furtuna pare sa aiba niste probleme. El a anuntat ca este membru PUR din 1997, insa filiala vranceana a PUR sustine, intr-un comunicat de presa, ca Horia Furtuna nu figureaza ca membru al filialei. -Eu sunt membru la Clubul PUR Bucuresti. Nu m-am inscris aici fiindca eu am buletin de Bucuresti. De activat, voi activa insa la filiala PUR din Vrancea-, a mai spus Furtuna la conferinta.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.