Home Actualitate Liviu Luca, audiat de procurori in dosarul privatizarilor strategice

Liviu Luca, audiat de procurori in dosarul privatizarilor strategice

DISTRIBUIŢI

Liviu Luca, şeful sindicatului liber al lucrătorilor din Petrom Service a fost audiat ieri, pentru prima dată în dosarul privatizărilor strategice în care sunt implicaţi fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş, mai mulţi foşti înalţi funcţionari din MEC şi MCTI, precum şi reprezentanţi ai Credit Suisse First Boston (CSFB). Motivul audierii lui Luca este proiectul de lege pe care Şereş ar fi încercat să-l promoveze, şi care avea drept obiectiv vânzarea a opt procente din acţiunile Petrom către asociaţia salariaţilor din Petrom, condusă de controversatul sindicalist. Din referatul întocmit de anchetatori în această cauză, afacerea vânzării pachetului de 8% din acţiunile Petrom este ţesută între două grupuri de interese, cel reprezentat de Stamen Stanchev, cu toate persoanele oficiale sau din străinătate ce gravitau în jurul său, şi cel al lui Liviu Luca. Deoarece -tocmeala- urma să-i satisfacă pe toţi, cele două grupări şi-au conjugat acţiunile. Potrivit procurorilor, gruparea lui Stanchev şi CSFB obţinea avantajul de a acorda -un împrumut de circa 235 milioane de euro garantat chiar prin respectivul pachet de acţiuni, cu grad mare de lichiditate în cazul nerestituirii împrumutului-, iar Liviu Luca obţinea împuternicirea de a lua decizii cu privire la respectivele acţiuni.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.