Home Actualitate Londra ar putea lua măsuri pentru restricționarea imigrației din România și Bulgaria

Londra ar putea lua măsuri pentru restricționarea imigrației din România și Bulgaria

DISTRIBUIŢI

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, susține că Londra ar putea introduce controlul la granițe pentru a bloca afluxul de imigranți din unele state membre UE, cel mai probabil România și Bulgaria, o propunere ce reprezintă o provocare directă pentru unul dintre principiile centrale ale UE.
Theresa May s-a declarat îngrijorată, duminică, într-un interviu pentru The Sunday Times, de impactul asupra economiei britanice al unui nou val de imigranți.
Ea susține că directiva UE privind libertatea de mișcare, ce garantează dreptul celor 500 de milioane de cetățeni europeni să călătorească liber în cadrul Uniunii, ar trebui revizuită.
"Analizăm această întreagă arie de abuzuri în privința libertății de mișcare. Dar vom merge mai departe, iar problema libertății de mișcare va face parte din revizuiri", a declarat ea.
Astfel, potrivit Sunday Mail, ar putea fi introduse vize pentru cetățenii din unele țări, în timp ce alții ar putea merge în Marea Britanie liberi. În orice caz, aceasta va fi o schimbare majoră în ceea ce privește libertatea de circulație a persoanelor, care este una dintre cele patru "libertăți fundamentale" cuprinse în Tratatul fondator al UE din 1957.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.