Mădălin Voicu – un țigan mitocan care se laudă cu sângele lui albastru

Partidul Social Democrat se laudă, pe toate drumurile, că ar ar fi cel mai bun reprezentant al „poporului”, pentru a cărui slujire nu ar precupeți nici un efort, oricât ar fi el de mare. Povești! ?ê?£i pentru ei, la fel ca pentru restul politicienilor noștri, indiferent de partidele în cadrul cărora își fac de lucru,  „poporul” este compus doar din ei înșiși, plus „clanurile” adunate în jurul lor, de la familii până la prietenii și partenerii de afaceri. Afaceri care i-au îmbogățit rapid, cum neam de neamul lor n-a visat vreodată. Dar acest aspect devine cu adevărat strident, exact în cazul PSD-iștilor: partid de stânga, compus dintr-o liotă de indivizi croiți pe calapodul „neam prost”. Oaste de strânsură care, acum, nici măcar nu mai încearcă să-și ascundă „diplomatic” bogăția în care se lăfăie: vile luxoase, mașini extrem de scumpe, mari cantități de metale prețioase turnate în bijuterii „de firmă”. Toate astea din prăpăditele lor salarii de bugetari, pe care și le aprobă și apoi și le votează, la unison cu restul colegilor din alte partide. Dar această primă etapă pare să cam fi trecut. Acum, după ce și-au adunat averi, dar plâng, în continuare, de mila poporului năcăjit, ei fac ceea ce au făcut, dintotdeauna, ciocoii parveniți: îmbogățiți rapid și cu asupra de măsură, au început o „cursă” frenetică pentru a-și înfrumuseța prezentul meschin, prin invocarea unui trecut cât mai glorios. Iar mai nou, PSD-ișii – tocmai ei, vajnicii politicieni „de stânga” – au început să se dea peste cap ca să-și facă rost de „sânge albastru” și să ne convingă că au o ascendență nobiliară care, de fapt, nu interesează pe absolut nimeni, în afară de ei înșiși și de fraierii care se lasă prostiți de asemenea ifose.

Urmași de conți, voievozi și mari boieri

Foarte puțini dintre noi își mai amintesc, acum, că startul în această cursă pentru dobândirea „sângelui albastru” s-a dat la scurt timp după prăbușirea regimului comunist. Atunci, din mahalaua politică numită pompos „Consiliul Provizoriu al Unității Naționale”, a făcut parte și „contele” Zambra Iosipescu, o ciudățenie guralivă căreia acea primă și penibilă șandrama politică i-a dedicat ore nesfârșite de discuții sterile. Apoi, în anii care au urmat, tot soiul de „prinți” și „prințese” au venit de prin toată lumea încercând să ne aiurească cu glorioșii lor înaintași. Toate acele episoade au fost, însă, doar niște jocuri de copii pe lângă ceea ce avea să urmeze. FSN, PDSR, PSD, veritabilă „dinastie” de partide de stânga s-au umplut cu indivizi care, vorbindu-ne despre „necazurile poporului” s-au ocupat doar de propria lor procopseală.

Strănepoata lui ?ê?£tefan cel Mare

Acum, în ultimii ani, semnalul declanșării acestei „curse” a fost dat de  Marian Vanghelie, primarul  „care este”. Cel care, inițial, nu și-a negat apartenența la etnia țigănescă. Sau rromă, ca să vorbim „politically correct”. Apoi, pentru că această origine nu mai părea a fi conformă cu statutul său de edil de sector, ales, reales și răsales, Vanghelie și-a înnobilat autobiografia cu un părinte evreu.
Dar cea mai spectaculoasă „evoluție” heraldică a avut-o drept eroină pe deputata PSD Oana Niculescu – Mizil, actuala prietenă a lui „care este”. Inițial, noi toți am știut despre ea doar că este nepoata lui Paul Niculescu-Mizil, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Nicolae Ceaușescu. Apoi, brusc, în primăvara anului trecut, doamna deputată ne-a anunțat, hodoronc tronc, că ea ar fi, nici mai mult, nici mai puțin, decât „descendenta lui ?ê?£tefan cel Mare!” Tot atunci, pe la începutul lunii mai, tot ea ne-a anunțat și că speră ca, într-o lună, să fie finalizate cercetările pentru a alcătui un arbore genealogic, care va demonstra aceste legături. În plus, a mai oferit și o serie de clarificări: „?ê?£tim de foarte mult timp de acestă legătură. Nu am descoperit-o acum. Când eu m-am născut, tatăl și bunicul meu au spus: Tu te vei numi Oana, în numele lui ?ê?£tefan cel Mare”. Ba mai mult decât atât, ea a mai adus și niște clarificări: „Legăturile cu ?ê?£tefan cel Mare sunt pe filiera paterna, din partea bunicului tatălui meu. Tot ce va pot spune este că s-a ajuns cu cercetările în zona Bogza. Este foarte greu pentru că nu sunt documente. Specialiștii care lucrează cotrobăie în primării, în cimitire. Am făcut poze pe cruci cu numele ca să ajungem din an în an. Apoi pe zona de migrație, pentru că s-a ajuns dintr-o zona în Brăila. Eu sper să reușim. De aceasta acțiune se ocupă persoane apropiate familiei. Sper ca într-o lună să finalizăm acest arbore genealogic.” Dar, de atunci și până acum nu s-a mai auzit absolut nimic despre acel „arbore genealogic”.

Mădălin se dă albastru. La sânge.

Tot despre un arbore genealogic este vorba și în cazul deputatului PSD Mădălin Voicu. Dar în cazul său, situația este ceva mai complexă. În ultimul timp, el s-a făcut remarcat printr-un proiect de lege care, dacă va fi aprobat îi va scăpa de pușcărie pe majoritatea celor care au comis fapte de corupție. Dar și printr-o afirmație care l-a dus foarte aproape de limitele unor generalizări de factură rasistă: „Românii (…) sunt lași și trădători. Ceea ce țiganii nu sunt”. Dar și că „Moldovenii sunt mai periculoși ca țiganii. În Moldova sunt situații critice în fiecare zi, la incesturi, crime”.  
Dacă în cazul Oanei Niculescu – Mizil, rangul de noblețe ar veni pe linie paternă, la Mădălin Voicu ascendența nobiliară vine pe linie maternă.   Într-un interviu recent, mama lui Mădălin  Voicu vorbește îmbârligat  despre trecutul familiei sale. Ea se laudă că provine pe linie maternă din familia Cantacuzinilor, iar dinspre tată dintr-un paharnic  Aldea, un soi de  ospătar de viță veche. „Aici e o poveste foarte lungă. Mă trag și din Cantacuzino, și din Aldea din Transilvania. Pe vremuri, Aldea era nu știu ce paharnic pe lângă domnitor. La un moment dat, acesta a avut cinci băieți: Aldea cel mare, Aldea cel mijlociu, Aldea cel mic, Aldea Crețul și Aldea ?ê?£chiopul. Aștia sunt din partea tatălui. Din partea mamei, am rădăcini de Cantacuzino, s-ar putea să fie din partea lui Dimitrie Cantemir. Nu știu să vă spun exact. La un moment dat, a făcut un văr de-al nostru un arbore genealogic. La venirea comuniștilor, el a plecat în America. Era total împotriva sistemului și avea altă educație. L-au scos americanii bandajat din cap până în picioare spunând că este un rănit american și așa a ajuns peste Ocean. Nu am mai ținut legătura cu el și nu am acel arbore.” ?ê?£i cum vărul a zburat cu arbore cu tot, Mădălin a rămas fără dovada sângelui albastru.
Ce-i drept, deputatul PSD Mădălin Voicu nici nu prea face mare caz de sângele lui „albastru”. Dar totuși și-l asumă. Într-un interviu acordat, luna trecută, unui ziarist de la „Evenimentul zilei”, el a atins și acest aspect al „biografiei” sale: „ Așa e! Sunt <<caștaliu>>. Mama era aristrocrată. Se trage din familia Cantacuzino. După tată sunt dintr-o familie de muzicanți cu o tradiție de 200 de ani! La noi se ia după tată. Cum e tata e și copilul!”
„Caștaliu”, dacă bine am înțeles, este un „rrom” provenit dintr-o familie mixtă, dar care nu vorbește limba țigănescă. Dar oricum ar fi „caștaliul” Mădălin Voicu a fost nașul de cununie al „strănepoatei” lui ?ê?£tefan cel Mare cu fostul său soț libanez. Dar asta nu este un motiv să nu se ofere să o nășească, încă odată, „dacă se ia cu Vanghelie”. Întrebat dacă cei doi posibili fini sunt țigani, Mădălin a răspuns: „Păi, ce să fie? Numa’ el zice că e țigan, român, evreu… Depinde unde se află!”. Luat de valul retoricii Mădălin Voicu a vorbit, atunci, și despre originea etnică a unora dintre aleșii noștri. „În Parlament e o țigănie… Chiar de-i știu sau îi miros, nu pot să merg și să le spun: Ce faci, bă, țigane? La ce instrument a cântat tac’tu?”. De fapt, el are o părere deosebit de proastă despre locul în care, de foarte mulți ani, își petrece o bună a timpului: „Parlamentul nu e o scenă, e o mizerie! Acolo sunt o grămadă de gherțoi.” Indiferent dacă o fi sau nu „os domnesc” Mădălin Voicu și-a petrecut tinerețea exact ca pe vremea fanarioților: acum câteva decenii el făcea parte dintr-o gașcă de beizadele împreună cu Nicu Ceaușescu, Serghei Mizil, Jean Maurer și alții proveniți din același mediu: „Eram copii mișto! Odată am intrat cu calu’ în Casa de Cultură din Predeal!”. ?ê?£i indiferent de culoarea sângelui care-i curge prin vine ,  deputat PSD vorbește și acum ca la ușa cortului. Spre sfârșitul interviului menționat, ziaristul i-a reamintit o anumită replică pe care el a rostit-o în cursul campaniei pentru suspendarea președintelui Băsescu. Iar în momentul în care interlocutorul i-a atras atenția ca percepția publică este că a fost mitocan, răspunsul lui Mădălin Voicu a venit sec, exact ca la șatră: „Îmi bag p…la în ea de percepție!”. Un aristocrat adevărat!

Vasile Surcel