
O rețea de trafic de carne vie pe relația Romånia – Italia, condusă de o romåncă condamnată în Italia pentru fapte similare și de concubinul acesteia, un italian membru al unui clan mafiot, a fost destructurată, membrii grupării fiind deferiți justiției, pentru traficarea a 50 de persoane. Rețeaua a fost inițiată și constituită de Maria S., care avea experiență în domeniu, ea fiind condamnată acum cåțiva ani la patru ani de închisoare și plata unei amenzi de 200.000 de euro în Italia. Astfel, activitatea infracțională a femeii, care consta în exploatarea victimelor pe teritoriul Italiei, a început în Cluj, ulterior extinzåndu-se și pe raza județelor Harghita, Mureș, Sălaj și Satu Mare. Maria S. a realizat conexiunea părții romåne a rețelei cu cea italiană prin intermediul lui Francesco A. zis Franco, membru al clanului „Arturi“, afiliat mafiei calabreze „Ndraghetta“. Maria S., cunoscută drept Mariana, a avut rolul de coordonare a activității infracționale. Aceasta a asigurat fluxul continuu al victimelor, primirea, cazarea și plasarea acestora (femeile de regulă la familii, bătråni sau persoane bolnave pentru îngrijire, bărbații la întreprinderi agricole sau de construcții pentru munci necalificate), supravegherea activității prestate de victime, colectarea și împărțirea veniturilor ilegale. Victimele erau preluate de la domiciliu și predate direct rețelei în Calabria (n.r. în general, la o întreprindere agricolă din cartierul Stio din Rose sau la o întreprindere de pescuit sportiv gestionată de clanul mafiot „Arturi“ în localitatea Luzzi, cartierul Petrini). Activitățile investigative și de cercetare penală au condus la identificarea mai multor victime pe raza județelor: Cluj Napoca – 15 persoane, Harghita – două persoane, Mureș – cinci persoane, Satu Mare – șapte persoane, Sălaj – 20 de persoane. Pe parcursul cercetărilor, unele victime au formulat pretenții civile față de membrii grupării solicitând instanței repararea daunelor materiale și morale în cuantum de aproximativ 140.000 de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















