
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit în ultima ședință că magistrații pot fi ținuți în funcție, după vârsta de pensionare, până la 70 de ani, cumulând pensia cu salariul, după cum a declarat chiar președintele CSM, Lidia Bărbulescu.
Această prevedere referitoare la menținerea în funcție a magistraților până la vârsta de 70 de ani este legală și bazată pe art. 83 alin.1 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Această normă se aplică și în cazul în care, la momentul numirii în funcție a unor magistrați, legea prevedea o limită de vârstă inferioară. De asemenea, s-a mai decis că dreptul la pensie și dreptul de a fi menținut în funcție după împlinirea vârstei de pensionare se nasc în momentul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea în vigoare în acel moment. Iar, după cum preciza chiar președinta CSM, "dacă magistratul dorește să se pensioneze, pleacă din sistem. În schimb, dacă vrea să revină în magistratură, poate cumula pensia cu salariul, la fel ca și celelalte categorii socio-profesionale". Totuși, ca să ne asigure de maximă bună-credință, CSM a precizat că este necesar avizul anual și pentru situația de a exercita o funcție de conducere după împlinirea vârstei de 65 de ani.
Plenul CSM , "lord of the rings" în materie de reîncadrare cu pensionare
Iar în ceea ce privește procedura de soluționare a cererilor de menținere în funcție, după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, a judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că cei aflați în această situație trebuie să facă o cerere care se prezintă președintelui instanței sau șefului Parchetului la care funcționează, cu cel puțin 3 luni înainte de data împlinirii vârstei de 65 de ani. De asemenea, judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți care au împlinit deja vârsta de 64 de ani și 9 luni la momentul intrării în vigoare a normelor în discuție trebuie să facă cerere de acordare a avizului de menținere în funcție în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei proceduri de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cerere care va urma aceeași procedură. Soluționarea cererilor de menținere și de reîncadrare în funcție formulate de judecători și procurori, precum și de magistrații-asistenți este de competența plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















