Home Actualitate Magistratii bucuresteni, cei mai harnici justitiabili din Romania

Magistratii bucuresteni, cei mai harnici justitiabili din Romania

DISTRIBUIŢI

Volumul de activitate la nivelul judecatoriilor, tribunalelor si a parchetelor de pe langa instantele din Romania a crescut in primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Acesta e concluzia unui raport facut public, ieri, de Consiliul Superior al Magistraturii(CSM).

Potrivit raportului CSM cei 1.877 judecatori care isi desfasoara activitatea in cadrul judecatoriilor au solutionat, in primele sase luni ale anului in curs, peste 800.000 de cauze. In topul celor mai aglomerate judecatorii (n.r. – dupa criteriul volumului de dosare), locul fruntas il detine Judecatoria Sectorului 1, cu 27.585 cauze, secondata de Judecatoria Iasi (24.253 dosare) si Judecatoria Constanta (24.019 dosare). O situatie cu totul deosebita s-a mentinut in cazul Judecatoriei Somcuta Mare care a inregistrat atat in semestrul I al anului 2005, cat si in semestrul I al anului in curs, un volum de activitate egal (487 in anul precedent si 435 acum). Nici judecatori cu grad de tribunal nu au avut o activitate mai lejera. Cifrele arata ca din totalul de 41 de tribunale, doua tin capul de afis in raportul CSM. Primul loc in ordinea numarului de cauze solutionate in prima jumatate a anului in curs e ocupat de Tribunalul Municipiului Bucuresti (TMB) – 52.458 cauze, secondat de Tribunalul Dolj -25.070 de dosare. In cazul TMB, s-a constatat o crestere semnificativa de activitate in semestrul I al anului in curs, cu 13.445 cauze mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut. In cazul a doua tribunale – Valcea si Botosani, s-a inregistrat o scadere importanta de activitate fata de anul trecut. La subsolul acestui top se regasesc Tribunalul Salaj (2.724 cauze solutionate) si Tribunalul Covasna (2.635 cauze). Dintre curtile de apel din Romania s-au evidentiat ca volum foarte mare de activitate doua instante: Curtea de Apel Bucuresti (CAB) – 28.561 cauze si CA Craiova – 12.982 cauze. La polul opus se afla CA Oradea care a inregistrat, la nivelul primului semestru al anului in curs, cel mai mic volum de activitate: doar 3.362 cauze. Cat priveste activitatea parchetelor, CSM a subliniat ca numar de 15 unitati au functionat cu un singur procuror, care a ocupat si functia de conducere, astfel ca deseori primul procuror a indeplinit activitati atat din compartimentul de supraveghere a urmaririi penale, cat si din compartimentul judiciar.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.