Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis ieri suspendarea din funcții a magistraților Gabriela Ghiță, Sterian Guli și Gheorghe Cerbeanu, trimiși în judecată pentru fraudarea examenului de anul trecut pentru funcții de procurori-șefi. Fostul procuror general adjunct al României Gabriela Ghiță a încercat să se pensioneze înainte de a fi suspendată, însă sorții nu au fost de partea sa, astfel că președintele României încă nu a apucat să semneze decretul de pensionare. Ceilalți doi magistrați trimiși în judecată în acest dosar, procurorii Dumitru Gheorghe și Eugen Cojocaru, au fost suspendați din funcții în decembrie 2007 de secția de procurori a CSM.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















