În cadrul audierilor de ieri în dosarul în care Romulus Mailat este acuzat că la sfârșitul lunii octombrie, anul trecut, ar fi ucis-o pe italianca Giovanna Reggiani, acesta a declarat că nu el a comis crima și că știe cine este făptașul, dar nu vrea să-i spună numele. De asemenea tot ieri au fost interogați polițiștii care au sosit la fața locului după ce i-a chemat un șofer care a fost anunțat de Emilia Neamțu că l-a văzut pe acuzat când transporta un cadavru în spate, potrivit agenției de știri Ansa. Unul dintre polițiști a precizat că Mailat era plin de sânge pe față atunci când l-au ridicat din locuința sa. Însă Piero Piccinini, avocatul lui Romulus Mailat, a susținut că nu există dovezi materiale sau biologice care să confirme implicarea clientului său. "Nu au fost găsite urme de sânge pe hainele lui Mailat și nici indicii că le-ar fi șters. Urmele văzute în momentul arestării au dispărut până la secția de poliție. Este uimitor" a precizat avocatul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















