
Dacă intri pe site-ul Ministerului Apărării Naționale (MApN), un banner îți prezintă o aeronavă ce zboară, urmată de textul: "Ziua Forțelor Aeriene. Câștigă un zbor gratuit". Afișul electronic te redirecționează către o pagină de Internet care te întâmpină cu mesajul: "Ai trei posibilități să câștigi un zbor gratuit cu Aviația Militară Română". Ce mai, marketing militar, cu iz de campanie de spălare a imaginii. Poate așa mai uită românii de militarii morți în teatrele de operațiuni pentru că folosesc echipamente demne doar de afișat la muzeu.
De aici afli că sâmbătă dimineață, cu o zi înaintea Zilei Forțelor Aeriene Române, poți zbura "cu una din aeronavele de transport C-130 sau AN-26". Pentru a beneficia de acest zbor "de agrement", trebuie fie să participi la un concurs organizat de Statul Major al Forțelor Aeriene, fie să câștigi una din tombolele organizate la Muzeul Aviației și la Cercul Militar Național. Potrivit locotenentului colonel Adrian Pârvu, distracția va dura "cam o jumătate de oră". Perioadă în care fericiții câștigători vor uita probabil de cei patru soldați români morți în Irak în TAB-uri ce ar fi trebuit schimbate de MApN după anii '80.
Pentru entuziaști
"Noi am rezervat pentru public un număr de 60 de locuri", ne-a spus Pârvu, care a adăugat că "vor fi mai multe zboruri". Aceste locuri sunt împărțite frățește, câte 20, între participanții la concurs – care trebuie să răspundă corect la "10 întrebări cu tematică aeronautică în România: istorie, personalități marcante, tehnică de aviație" – și cei care participă la cele două tombole.
Câștigătorii vor zbura fie într-o aeronavă C-130 Hercules, fie într-o AN-26 aparținând Bazei 90 de Transport Aerian, de pe aerodromul Bazei Aeriene, în Otopeni. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării (nr. 193 din 13.07.2008, n.r.), inițiativa este destinată "entuziaștilor zborului".
În altă parte…
Dacă MApN se vede frumos la București, în plină sărbătoare, situația militarilor români din teatrele de operațiuni este dramatică. Patru și-au pierdut viața în TAB-urile românești, atacate cu dispozitive explozive. TAB-urile nu au reușit să protejeze soldații de explozia bombelor artizanale, iar în unele cazuri soldații au rămas blocați în blindate. Ministerul Apărării a admis că transportoarele sunt uzate și că nu oferă protecția necesară. "Aceste TAB-uri au fost proiectate pentru cerințele de luptă din perioada anilor '80, acum aceste cerințe s-au schimbat", a declarat purtătorul de cuvânt al MApN, Andreea Dumitru. Ministrul apărării, Teodor Meleșcanu, spunea, în aprilie, că lucrurile se vor redresa și promitea că armata va fi înzestrată de îndată cu TAB-uri noi și avioane de luptă. Așteptăm o tombolă și pentru o plimbare cu noile TAB-uri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















