Home Actualitate Maraton de transplanturi la Fundeni

Maraton de transplanturi la Fundeni

DISTRIBUIŢI

Echipa de chirurgi din Clinica de Urologie și Transplant Renal Fundeni a început joi dimineață un maraton de transplanturi cu organe prelevate de la rude sau alți donatori, fiind astfel salvate cinci persoane, a declarat pentru Mediafax medicul Victor Zota.
„Avem trei donatori. Este vorba despre sora unui pacient care îi donează fratelui un rinichi. Ceilalți, un copil în vârstă de zece ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul «Bagdasar-Arseni», după ce a căzut peste el o poartă și un bărbat cu accident vascular cerebral, tot în moarte cerebrală, la Institutul Clinic Fundeni, de la care au fost preluați pentru transplant rinichii, precum și ficatul. Lucrez de atâția ani în transplant, dar atunci când avem donator un copil, ni se taie respirația“, a spus Victor Zota, coordonatorul național al intervențiilor de transplant.
El a precizat că prin gestul umanitar al familiei băiatului care a acceptat prelevarea vor fi salvate trei vieți – o fetiță din Republica Moldova, căreia îi va fi transplantat ficatul și două femei în vârstă de 33 de ani și, respectiv, 34 de ani, „cu constituție de copil, adică mai slabe și micuțe, care vor primi câte un rinichi“.
Celălalt donator, un bărbat de 54 de ani, va salva alte trei vieți, după ce vor fi realizate un transplant de ficat și două de rinichi.
Echipa de chirurgi condusă de academician profesor Ioanel Sinescu, șeful Clinicii de Urologie și Transplant Renal Fundeni, va face și cel de-al cincilea transplant renal, de această dată donatorul fiind sora bărbatului bolnav.
Părinții unui băiat de zece ani, care a ajuns în comă la spital, sâmbătă, după ce poarta de pe un teren de fotbal a căzut peste el, în localitatea dâmbovițeană Glodeni, și-au dat acordul ca organele copilului să fie donate, în condițiile în care acesta a intrat în moarte cerebrală.
Bunicul copilului a declarat că, sâmbătă, băiatul a mers, împreună cu tatăl său, la un meci de fotbal desfășurat pe un teren privat din orașul Pucioasa. La un moment dat, băiatul a intrat pe teren, în spatele unei porți, s-a agățat de bară, iar poarta, de peste 200 de kilograme și care nu era prinsă în pământ, a căzut peste el. Ulterior, copilul a fost transportat în comă la Spitalul Bagdasar-Arseni din București, iar miercuri seară a intrat în moarte cerebrală.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.