
Raportul pe justiție din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România va fi adoptat de Comisia Europeană (CE) în a doua jumătate a lunii ianuarie, întrucât executivul comunitar a considerat că este mai potrivit ca noul raport să fie prezentat după instalarea noii administrații, a declarat joi Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), în cadrul conferinței de presă zilnice de la Bruxelles.
'Raportul este programat să fie adoptat de Comisie în a doua jumătate a lui ianuarie. După cum știți au fost alegeri în România și s-a considerat că este mai potrivit să se vină cu noul raport odată ce noua administrație va fi instalată', a afirmat Mark Gray.
Întrebat dacă va mai exista o misiune de evaluare înainte de publicarea raportului din cadrul MCV, purtătorul de cuvânt al CE a precizat că în prezent nu există planuri pentru o astfel de deplasare.
'În acest stadiu nu există niciun plan pentru o misiune înainte de raport. Așa cum am indicat, raportul va fi adoptat într-un număr de săptămâni, la sfârșitul acestei luni. Evident, au existat contacte cu autoritățile române în pregătirea acestui raport. Dar în acest stadiu, nu, nu există niciun plan pentru ca o misiune de experți să meargă la București', a declarat Gray.
Președintele Traian Băsescu a declarat la 17 decembrie 2012 că în ianuarie 2013 va avea loc o nouă vizită a CE privind raportul MCV, punctând că ar putea reveni problema că Parlamentul se opune cercetării unor politicieni pe care Parchetul vrea să-i ancheteze.
'În vederea raportului pe justiție, începând cu 11 ianuarie sau 11-12 ianuarie, vom avea o nouă vizită a Comisiei Europene. În modul cel mai sincer vă spun că mă îngrijorează faptul că avem restanțe parlamentare – și nu vreau să le numesc, le știți foarte bine. S-ar putea să revină problema de acum doi ani când în raport aveam mențiuni despre faptul că Parlamentul se opune anchetării unor politicieni pe care parchetul vrea să-i ancheteze, nu să-i aresteze. Acest punct v-aș ruga să-l aveți în atenție ca o prioritate zero a viitorului Parlament, dincolo de validarea guvernului", a spus atunci șeful statului.
Cu prilejul adoptării de către Consiliul European a concluziilor privind raportul din cadrul MCV pentru România, se vor discuta și progresele realizate de Bulgaria, al cărei raport ar urma să fie adoptat până la sfârșitul anului 2013 de către CE. 'În contextul concluziilor Consiliului privind raportul pentru România va exista posibilitatea de a discuta acest lucru și la acea dată Comisia va informa oral Consiliul privind progresele din Bulgaria', a mai afirmat Gray.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















