Home Actualitate Mark Grey: Procesul de reformă în justiție a stagnat

Mark Grey: Procesul de reformă în justiție a stagnat

DISTRIBUIŢI

Reformele din domeniul justiției au stagnat într-o oarecare măsură în România, în contextul procesului electoral, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray. El a explicat că, la ultima misiune de evaluare, din luna ianuarie, a fost evaluată starea de fapt privind justiția în urma procesului electoral din România, care, „evident, a dus într-o oarecare măsură la stagnarea reformelor“. „Vrem să ne asigurăm că vom cuprinde totul. Colaborăm și cu Guvernul României în acest sens. În esență, este un raport tehnic care radiografiază o etapă“, a conchis purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Aprecierile purtătorului de cuvânt al CE intervin în condițiile în care executivul comunitar urmează să prezinte raportul interimar pe tema progreselor din justiție și din lupta împotriva corupției din România și din Bulgaria. Presa bulgară a relatat săptămâna trecută că documentul va fi dat publicității după 3 martie, deși inițial se aștepta ca Raportul să fie prezentat la sfârșitul lunii februarie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.