
Procurorii Parchetul Alba, care efectuează ancheta în cazul accidentului din Munții Apuseni de acum o săptămână, folosesc toate mijloacele permise de lege pentru strângerea de probe. Martorii accidentului și al evenimentelor ulterioare acestuia urmează să fie audiați chiar în localitățile unde domiciliază, tocmai pentru a urgenta procedurile. Potrivit unui comunicat al PICCJ, în cauza privind accidentul aviatic produs în urmă cu o săptămână, soldat cu decesul a două persoane și cu rănirea altor cinci, procurorii Parchetului Curții de Apel Alba Iulia continuă audierea martorilor și a persoanelor vătămate, inclusiv prin intermediul unor comisii rogatorii cu privire la cei care domiciliază în alte județe.
De asemenea, pe lângă expertizele medico-legale dispuse în cauză, urmează a fi făcute și expertize tehnice, procurorii solicitând, totodată, date și înscrisuri de la diferite instituții privind procedurile de zbor și acțiunile de salvare. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curții de Apel Alba Iulia, Mihaela Chicea, a spus că procurorii vor audia mai multe persoane dintre cele care au ajuns primele la locul accidentului, localnici sau membri ai echipelor de salvare, care pot furniza informații. Chicea adăuga că anchetatorii intenționează să audieze și persoanele rănite în urma accidentului, însă nu se știe încă dacă acestea vor fi audiate luni sau în zilele următoare. Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forțat, în 20 ianuarie, în Munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba. În urma accidentului, și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















