Un dosar care cuprinde foarte multe lucruri cel putin ciudate s-a aflat de curand in atentia politistilor din Neamt. Nimic nu ar fi ciudat, daca in dosarul respectiv nu ar fi fost pomenit, la un moment dat, si numele unui ofiter din cadrul Inspectoratului General de Politie (IGP), se pare din Grupul de control al institutiei, care a intrat in posesia unui autoturism Volkswagen Bora, pentru care a platit o suma extrem de mica fata de valoarea reala. Surpriza avea sa fie una de proportii in momentul in care expertiza tehnica efectuata a stabilit ca seriile autoturismului au fost falsificate, masina fiind furata de la un cetatean din Cluj.
Descoperirea a fost facuta in urma cu cateva luni, la sesizarea Vamii Piatra Neamt privind inmatricularea unor autoturisme straine. In vizor au fost luati doi indivizi din comuna Roznov, banuiti ca ar face parte dintr-o retea de traficanti cu autoturisme furate. Pana acum, politistii nu au reusit sa gaseasca suficiente probe care sa-i incrimineze pe cei doi vizati, insa au reusit sa dea de urma unui autoturism furat din judetul Cluj. Una dintre masinile suspectate ca ar fi furate a fost gasita la un ofiter din cadrul IGP. Este vorba de un Volkswagen Bora fabricat in anul 1999. Ancheta a scos la iveala ca un intermediar al acestei afaceri a fost o femeie pe nume Pietraru, care de curand a fost trimisa in judecata de procurorii clujeni intr-un dosar in care sunt cercetati traficanti de autoturisme de lux furate. De mentionat ca individa, care este din judetul Satu Mare, este din aceeasi localitate in care s-a nascut si ofiterul bucurestean. Prinsa recent, femeia a fost audiata de anchetatorii nemteni, insa impotriva ei nu s-a luat nici o masura.
Doua autoturisme cu aceeasi serie, unul in Romania si altul in Grecia
Masina suspectata ca ar fi fost furata din strainatate a fost supusa unei expertize tehnice amanuntite. In primul rand, s-a cerut ajutorul reprezentantei firmei Volkswagen in Romaania, care a verificat seriile autoturismului. Surpriza a fost uluitoare, raspunsul reprezentantilor marelui concern german sunand sec: -Autoturismul cu seriile pe care le-ati solicitat sa le verificam se afla in proprietatea unui cetatean grec. Atunci, politistii au stabilit ca au in fata un autoturism furat, fiind imposibil sa existe doua autoturisme in circulatie de acelasi tip cu aceeasi serie. Folosind o tehnica avansata, s-a constatat ca, de fapt, seria autoturismului aflat in posesia ofiterului din IGP a fost falsificata. In cele din urma s-a reusit gasirea adevaratei serii, fapt ce a dus la identificarea proprietarului pagubit. Acesta nu este nici din Germania, nici din Austria sau o alta tara occidentala, ci din Cluj. Ca urmare a acestui fapt, anchetatorii nemteni si-au declinat competenta in favoarea celor clujeni, urmand ca acestia sa finalizeze cercetarile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















