
Elevii care fac parte din lotul olimpic al Romaniei au obtinut o medalie de aur si trei medalii de argint la Olimpiada Internationala de Stiinte ale Pamantului. In clasamentul neoficial pe natiuni, Romania s-a clasat pe locul 3 (la egalitate cu Japonia), dupa Taiwan si Coreea de Sud.
Olimpiada Internationala de Stiinte ale Pamantului (International Earth Science Olympiad – IESO) s-a desfasurat in India (Mysore), in perioada 11-19 septembrie 2013. Aceasta a fost cea de-a VII-a editie a concursului scolar international.
Medalia de aur:
• Marius Ioan Posa – elev in clasa a XII-a la Colegiul National "C.D. Loga" din Timisoara.
Medaliile de argint:
• Dan Mircea Mirea – elev in clasa a XI-a la Colegiul National "Fratii Buzesti" din Craiova. Tot anul acesta, Dan Mircea Mirea a obtinut medalie de aur la Olimpiada de Stiinte a UE 2013. In 2012, el a castigat o medalie de argint la Olimpiada Internationala de Stiinte pentru juniori.
• Andrei Iliescu – elev in clasa a X-a la Liceul International de Informatica din Bucuresti. Anul trecut, si Andrei Iliescu a obtinut medalie de argint la Olimpiada Internationala de Stiinte pentru juniori.
• Ionut Bogdan Voinicu – elev in clasa XI-a la Colegiul National "Ion Minulescu" din Slatina
La editia din acest an a Olimpiadei Internationale de Stiinte ale Pamantului au participat 101 elevi din 28 de tari. Competitia consta in doua probe, una teoretica si una practica. Ierarhia tarilor participante se realizeaza in functie rezultatele finale totale, atat de la examinarile teoretice, cat si de la cele practice.
Numarul de medalii este stabilit de catre juriul international, insa in jur de 10% dintre participanti primesc medalii de aur, 20% – medalii de argint si 30% – medalii de bronz, precizeaza organizatorii. Juriul poate acorda si o mentiune, in cazul in care un competitor nu castiga nicio medalie, insa obtine rezultate notabile la problemele teoretice sau la sarcinile practice.
Rezultatul de anul acesta al olimpicilor romani este superior celui inregistrat la editia de anul trecut, informeaza Ministerul Educatiei..
• In 2012, lotul olimpic roman a obtinut la Olimpiada Internationala de Stiinte ale Pamantului doua medalii de argint si doua de bronz.
• La editia din 2011 a Olimpiadei Internationale de Stiinte ale Pamantului, Romania a o medalie de aur (punctaj maxim), trei medalii de bronz si un premiu special pentru proiecte.
Prima editie a olimpiadei a avut loc in 2007 in Coreea de Sud, iar anul viitor ea va fi organizata in Statele Unite ale Americii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















