Home Actualitate Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică împrumutau bani în cazinouri cu dobânzi...

Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică împrumutau bani în cazinouri cu dobânzi de 250%

DISTRIBUIŢI

Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică mergeau aproape în fiecare seară la cazinouri, fiind considerați de angajați "de-ai casei", și împrumutau bani cu dobânzi care ajungeau până la 250 la sută, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.
"Odată ce clienții în cauză se aflau în pierdere, cămătarii le puneau la dispoziție sumele de bani solicitate, urmând ca acestea să fie, ulterior, restituite împreună cu dobânda impusă (camătă)", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei și Poliției Române.
Camăta impusă varia de la un cămătar la altul și chiar de la un debitor la altul, în funcție de suma împrumutată, de solvabilitatea debitorului, de perioada pentru care se acorda împrumutul, fiind cazuri în care banii erau împrumutați pentru câteva ore, precum și de relațiile pe care cel care împrumuta banii le avea cu viitorul debitor.
În unele situații, procentul dobânzii a fost stabilit la 250 la sută, într-un astfel de caz o persoană împrumutând de la cămătari 3.000 de euro și fiind obligat să restituie, în final, 7.500 de euro.
Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică au fost duși la audieri în urma unor percheziții la 40 de adrese din București și județele Ilfov, Ialomița și Dâmbovița.
Perchezițiile au fost făcute într-un dosar în care Parchetul Tribunalului București a dispus, în cursul lunii mai, începerea urmăririi penale față de 17 persoane, pentru cămătărie, spălare a banilor, șantaj și tâlhărie.
Potrivit unor surse din Poliție, printre cei ridicați, marți dimineață, de anchetatori sunt Aurel, Emil și Costel Răducanu, cunoscuți în lumea interlopă ca "frații Caran", și pe Licuță Udilă, liderul clanului Vancică.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au sigilat pentru verificări aproximativ zece autoturisme de lux care ar fi fost lăsate gaj de persoanele care împrumutau bani de la aceștia.

Dobânda cerută de cămătari era denumită "prăjitură", "fentă" sau "șpagă"

Dobânda cerută de membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică de la persoanele cărora le împrumutau bani în cazinouri era denumită "prăjitură", "fentă" sau "șpagă", cămătarii cerând ca garanție un bun de valoare, de regulă un autoturism, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.
Procentul reprezentând dobânda se stabilea la momentul acordării împrumutului și rămânea de regulă fix, fără a interveni modificări în sensul majorării acestuia. Au existat însă și situații în care, dacă debitorul nu restituia suma împrumutată și camăta la data scadenței, îi era impusă o sumă suplimentară pe care trebuie să o achite cu titlu de dobândă, se arată în comunicatul de presă al Parchetului Capitalei și Poliției Române .

Mesajul către cei care nu plăteau: Punem capăt prieteniei

Persoanele împrumutate de membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică erau amenințate frecvent să dea înapoi banii primiți și "dobânda" aferentă prin expresia "se va pune capăt prieteniei", ce arăta că sunt dispuși la violențe dacă nu li se plătește.
Potrivit anchetatorilor, dacă aceste presiuni nu au rezultatul urmărit, cămătarii apelează la amenințări cu acte de violență fizică sau chiar la acte de violență fizică pentru a intra în posesia banilor care le sunt datorați. În unele situații, aceștia își urmăresc victimele în locurile pe care acestea le frecventează, în încercarea de a-și recupera sumele împrumutate.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.