Home Actualitate Mesajul lui Băsescu la Festivalul romilor: Creștinați-vă copiii și dați-i la școală!

Mesajul lui Băsescu la Festivalul romilor: Creștinați-vă copiii și dați-i la școală!

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu le-a cerut, ieri, romilor să-și creștineze copiii și să-i dea la școală. Prezent la Festivalul romilor de la Costești, șeful statului a precizat că nu a venit în campanie electorală.
Șeful statului a fost așteptat la Costești de regele Cioabă, de soția acestuia, care i-a dat soției președintelui un buchet de orhidee galbene, și de sora regelui Cioabă, Luminița, care l-a așteptat pe președinte cu påine și sare.
Printre cei prezenți s-au mai numărat primarul din Rm. Vålcea și președinte interimar al organizației județene a PD-L, Mircia Guțău, senatorul PD-L Dorel Jurcan, Peter Eckstein Kovacs, consilierul prezidențial pentru minorități, mai mulți membri de partid și oficialități din Costești.
Șeful statului a dansat pe muzică țigănească după ce, în timp ce asista la un spectacol, a fost luat de dansatorii unui ansamblu din Republica Moldova și dus pe o scenă. El a primit de la romi o plachetă în semn de mulțumire pentru că i-a introdus în legea privind holocaustul, o medalie din argint cu însemnele casei regale Cioabă, cărți cu poezii și o carte despre Holocaust scrise de Luminița Cioabă.
Șotia președintelui, Maria Băsescu, a primit un costum țigănesc (o fustă galbenă și un batic), pe care le-a și îmbrăcat, și o mahmudea din aur.
Romii i-au mulțumit președintelui pentru că a venit la sărbătoarea lor. „Romii sunt alături de dumneavoastră, domnule președinte, și vă așteptăm și anul viitor, tot aici, în calitate de președinte al Romåniei“, a spus Florin Cioabă.
„N-am venit pentru campanie electorală. Am venit din respect pentru cultura și tradițiile romilor. În calitate de om și președinte am o rugăminte și un îndemn în același timp: creștinați-vă copiii și dați-i la școală“, a declarat Băsescu, întrebat fiind dacă mesajul transmis de Florin Cioabă nu are conotație electorală.
Șeful statului a mai precizat că are un fin de etnie romă, pe care l-a nășit pe vremea cånd era primar al Capitalei. „Finul meu trei zile se duce la școală, a patra nu se mai duce, pentru că-l vor părinții acasă, iar soția mea, Maria, încearcă acum să-l ducă la școală… din păcate fără prea mult succes“, a spus Băsescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.