Vanatori de munte ai Batalionului 2 Predeal si genisti ai Batalionului 96 Geniu Bucuresti au luat parte, ieri, la actiunea de dinamitare controlata a stancilor de pe Valea Oltului. La solicitarea presedintelui Romaniei, incepand cu ora 9.30, alpinisti si pirotehnisti cu experienta au dinamitat de patru ori masa stancoasa de pe versant, in locul unde s-a produs blocajul. -In prima explozie am folosit 10 kilograme de trotil, iar efectul a fost cel scontat, a cazut o cantitate semnificativa de stanci. La a doua dinamitare s-au folosit 15 kilograme de trotil si s-a urmarit distrugerea stancii din mijlocul zonei de prabusire, care cantarea 20 de tone, iar in jurul orei 13.30 a avut loc ultima dinamitare a versantului-, marturiseste comandantul Batalionului 96 Geniu Bucuresti, Doru Apafaian.
Traficul rutier pe DN7 este inchis de 11 zile, la granita dintre judetele Valcea si Sibiu. Conform ministrului apararii, Teodor Atanasiu, alte doua batalioane de vanatori de munte vor participa astazi la operatiunile de deblocare a traficului de pe Valea Oltului. Conform planului intocmit de armata, miercuri dimineata traficul rutier ar trebui reluat pe un singur sens, cu limitare de tonaj.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















