
De la 1 ianuarie 2018, salariile brute din Sănătate au crescut cu 25% în medie, reprezentând o majorare în buzunarul angajatului de 4%, alte sporuri pierzîndu-se total și astfel foarte multora de fapt veniturile le-ai scăzut. Cu toate acestea, Ministrul Muncii care a promis salarii aproape ca în Occident pentru personalul medical în campania electorală și imediat după învestire a anunțat la Antena 3 că acest lucru s-a întâmplat deja: „În 2018, toţi bugetarii au creşteri salariale cu 25%, mai puţin câteva categorii. Unii care sunt deja săriţi din grila din 2022 şi a doua categorie, cei care vor avea creşteri de 28%, IT-işti cercetătorii. La medic primar se dublează salariul. Am făcut un sacrificiu pentru a fi la nivel european.”
În fața jurnaliștilor prezenți la Parlament Olguța s-a arătat deranjată de protestele celor din Sănătate și care au votat cu ambele mâini PSD în urma promisiunilor mincinoase:
„Dacă nici cei din Sănătate nu sunt mulţumiţi, nu ştiu ce să mai spun, pentru că acolo ştiţi foarte bine ce majorări salariale sunt. Noi am avut foarte multe discuţii cu cei din Sănătate, a rămas ca Ministerul Sănătăţii să elaboreze un regulament de sporuri chiar împreună cu sindicatele, nu ştiu ce s-a mai întâmplat între timp, dar este obligatoriu ca el să fie gata până în luna martie. Dacă au ceva de reclamat, noi îi aşteptăm la minister, să stăm de vorbă cu ei, şi ei ştiu că de fiecare data când au discutat cu noi li s-au rezolvat toate problemele. Ca dovadă, ordonanţa 91 care s-a emis în luna decembrie. De altfel, vreau să vă spun că mi s-ar părea normal ca atunci când se constată o neclaritate, când este o problemă, să se adreseze direct Ministerului Muncii, care acum are în componenţă şi Dialogul social, ca să rezolvăm toate aceste probleme la masa verde, pentru că astăzi am constatat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri exact aşa este, adică li se calculează greşit salariile de către resursele umane şi se interpretează greşit legea”, a declarat Vasilescu, la Parlament, referitor la angajaţii din Sănătate, care spun că le-au scăzut salariile.
„De altfel, vreau să vă spun că mi s-ar părea normal ca atunci când se constată o neclaritate, când este o problem, să se adreseze direct Ministerului Muncii, care acum are în componenţă şi Dialogul social, ca să rezolvăm toate aceste probleme la masa verde, pentru că astăzi am constatat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri exact aşa este, adică li se calculează greşit salariile de către resursele umane şi se interpretează greşit legea”, a continuat ministrul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















