Ministerul Administratiei si Internelor a devenit primul minister rezultat in urma comasarii care are o structura organizatorica si functionala aprobata de guvern, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ministrul Ioan Rus. Prin hotararea de guvern au fost aprobate sapte posturi de secretar de sat, acestia urmand sa se ocupe de reforma in administratia publica, relatia cu prefecturile, comunitatile locale, integrare europeana, relatia cu parlamentul, logistica si ordine si siguranta publica. Cele sapte functii de secretar de stat vor fi ocupate de trei reprezentanti ai MI – Toma Zaharia, Nicolae Berechet si Alexandru Farcas – si trei de la fostul Minister al Administratiei – Marius Profiroiu, Calin Ion si Ile Stefan. Postul de secretar de stat pentru relatia cu parlamentul nu a fost inca atribuit, dar dupa toate probabilitatile el a fost reinfiintat pentru Pavel Abraham, fostul ocupant al acestui post in structura MI. Pastrarea in functii a acelorasi oameni a fost explicata de Ioan Rus, care a declarat ca -pe mine nu ma intereseaza sa schimb pe cineva, ci sa eficientizez munca celor care sunt aici-. In plus, Ioan Rus a tinut sa explice si cine e sef. -Aici exista un singur ministru, domul Oprea e ministru delegat pentru administratie publica.- Noua organigrama prevede si reducerea numarului de directii si directii generale din cele doua ministere de la 31 la 20 si a posturilor de conducere cu 11%. Pentru perioada urmatoare, prioritatea noului minister o constituie armonizarea legislatiei. -Asa cum anul trecut prioritatea a fost ridicarea vizelor, in acest an ne-am fixat ca obiectiv prioritar armonizarea legislatiei interne cu cea europeana in domeniul administratiei publice. In ceea ce priveste activitatea politiei, aceasta se va concentra pe asigurarea ordinii publice-, a explicat Ioan Rus.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















