Home Actualitate Ministrul Iorgulescu isi da iarasi cu stangul in dreptul

Ministrul Iorgulescu isi da iarasi cu stangul in dreptul

DISTRIBUIŢI

După ce ultimul concurs de proiecte cinematografice organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor prin Centrul Naţional al Cinematografiei a revoluţionat o parte a regizorilor şi oamenilor de specialitate din domeniu, nici în acest an Adrian Iorgulescu nu pare a avea o misiune uşoară. Şi pentru că brambureala este cuvantul de ordine în activitatea oficialilor acestui minister, aceasta a reieşit şi din cuvantul de început al consilierului personal al lui Iorgulescu, Tudorel Urian. De departe, gafeorul zilei de ieri a fost Urian. El a început printr-o vorbă -de duh- deloc potrivită momentului. -După cum constataţi, am o voce deosebită, asta pentru că oricum numai proştii răcesc iarna-. Morala o pricepe numai cine poate.

Apoi, Urian a continuat seria gafelor spunand că ieri, şeful său a semnat ordinul de numire a membrilor juriilor pentru proiectele de documentar şi animaţie. Numai că Adrian Iorgulescu a spus că ordinul a fost semnat în realitate încă de marţi. Una peste alta, ieri se pare că a fost o zi ghinionistă pentru ministrul Iorgulescu. După ce timp de vreo 45 de minute, Iorgulescu, secondat de directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei, Eugen Şerbănescu, s-au bătut cu pumnii în piept înşirand o listă cu membrii juriilor care ar trebui să selecţioneze proiectele viabile de documentar şi animaţie, precum şi ficţiune, o doamnă prezentă la conferinţa de presă i-a stricat toate planurile ministrului. Criticul Magda Mihăilescu, căci despre ea este vorba, s-a ridicat în picioare anunţandu-l pe ministru că ea se recuză din juriul de ficţiune. Vizibil iritat de -surpriză-, Iorgulescu i-a dat o replică tăioasă Magdei Mihăilescu, anunţand-o că trebuia să facă acest lucru pană pe data de 5 iulie. Numai că Magda Mihăilescu a spus că nu a fost informată pană ieri despre mandatul ce i-a fost încredinţat. În opinia acesteia, nu este firesc ca cei din tabăra criticilor să treacă de pe banca de rezerve în joc. Din motive numai de el ştiute, Iorgulescu i-a înlocuit pe Fănuş Neagu şi Andrei Blaier cu criticii de film Magda Mihăilescu şi Laurenţiu Brătan, care aveau în clasamentul rezultat în urma votului din 5 iulie un număr mai mic de puncte decât Neagu şi Blaier.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.