Home Actualitate Mircea Diaconu a băgat-o în penal și pe soția sa

Mircea Diaconu a băgat-o în penal și pe soția sa

DISTRIBUIŢI

Senatorului-mim Mircea Diaconu păre să i se fi înfundat țeava inspirației cu ceva mizerii venite dinspre manevrele sale teatrale. Si nu unele de scena, asa cum probabil se gandeste toate lumea, ci a masinațiunilor din spatele nenumăratelor sinecuri care i-au venit și le-a oferit odată cu calitatea sa de senator al PNL. Curat- murdar, conul Mircică nu s-a mulțumit doar să pape el ‘nșpe de salarii, ba de la Senat, ba de la teatrul „Nottara” pe care îl conduce. A trebuit să-și pună și consoarta pe o poziție mai de „Doamne-ajută!”. Astfel, cu un mic concurs trucat, Diaconu a uns-o pe doamna sa drept regizor, și nu actor. Fără pic de experiență regizorală aceasta a fost trecută la un simulacru de examen cu „suma cum laudae” de către soț. Păi cum se putea altfel?
Cam aceste lucruri i-ar fi deranjat pe cei de la ANI care îl tot caută la averi și incompatibilități pe cel care încearcă să mimeze un rol de senator al României, Mircea Diaconu. În aceste circumstanțe, ANI a sesizat ieri Parchetul instanței supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu și conflict de interese pe Mircea Diaconu, senator și director la Teatrul „C.I.Nottara“, pentru că favorizat numirea soției sale în funcția de regizor la teatru. Inspectorii ANI au constatat că sunt indicii referitoare la posibila săvârșire de către Mircea Diaconu, director în cadrul Teatrului „C.I. Nottara“ și senator a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute și pedepsite de art. 2531 și art. 248 din Codul Penal al României.
Afaceri familiale
Cum toate afacerile bune se fac în familie, nici soții Diaconu nu s-au dezis de la această regulă încălecând legea care nu e și pentru aleșii neamului. Astfel, în urma evaluărilor demarate în 15 noiembrie 2010, s-au constatat că în 8 august 2007, Maria Diana Diaconu, soția lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului „C.I. Nottara“, a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic.  Maria Diana Diaconu a exercitat, în perioada 19 noiembrie 2001 – 15 august2007, funcția de actor în cadrul Teatrului „C.I. Nottara“. Cererea sa a fost aprobată de către directorul Teatrului „C.I. Nottara“, Mircea Diaconu, deși nu îndeplinea condițiile înscrise în fișa postului de regizor artistic, de minim un an experiență în domeniul regiei, maria Diaconu având la acea dată numai două luni de la absolvirea Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București, Secția „Artele Spectacolului de teatru (regie de teatru)“. În cadrul concursului organizat la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost președinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soției sale calificativul maxim. Păi cum se putea altfel?! Astfel, la data de 15 august 2007, Maria Diana Diaconu a fost promovată în funcția de regizor artistic, deschizându-i-se astfel calea spre o carieră strălucită. Acest lucru ne-a costat, pe noi cei „vinovați”, suma de 83.684 de lei,  acesta fiind beneficiul patrimonial, constând în veniturile salariale, obținut în perioada 2007 – 2010.

Nepostism și abuz

În urma dezvăluirilor făcute de ziarul „Curentul”, ANI a constatat printr-o decizie din 27 ianuarie 2011 că Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupă și funcția de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara“ din Capitală. Mai mult, Diaconu a pierdut în primă instanță procesul cu ANI pentru ca în prezent procesul să fie mutat la ÎCCJ. „Dacă și teatrul este incompatibil… sau poate s-a primit ordin să fie incompatibil“, spunea atunci Diaconu. Acesta a declarat, ieri, că decizia ANI de a sesiza Parchetul instanței supreme în cazul său, că aceasta este „vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii”, precizând totodată că soția lui nu este croitoreasă, ci actriță. Nu domnule Diaconu, dumneavoastră folosiți metode ce ar fi trebuit să rămână doar metehne de tristă amintire care nu trebuie reeditate în România anilor 2011, când țara noastră este membră a UE și a NATO și aspiră spre alte valori decât nepotismul și abuzul în serviciu!

Nicolae Bucur

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.