Mărire și decădere
Deși anul trecut actorul și senatorul PNL Mircea Diaconu se pregătea de un rol prea mare pentru el – Primăria Capitalei -, deputatului liberal i-a fost oferită până la urmă o pălărie pe măsura sa, chiar în orașul lui Nea Mărin, la Băilești. Dezvăluirea a fost făcută de către deputat Alina Gorghiu în fieful penelistului Mihai Voicu unde „maestrul“ a fost invitat să-și viziteze viitoarea tarla pe care o va gospodări cum știe el mai bine. Așadar, Diaconu se pregătește să dea viața de la oraș pe cea a lui Nea Mărin de la Băilești. Adică să renunțe la actorie și la Teatrul Notarra, acolo unde este director, pentru a fi un altfel de director pentru cele 20.000 de suflete din oraș. „Am reușit duminică să dăm o fugă până în Dolj, unde filiala PNL este condusă de Mihai Voicu. Printre altele, vă anunț că al PNL-ului candidat la Primăria Băilești este un actor, în care am încredere că va câștiga funcția pentru care este propus“, dezvăluia Alina pe blogul său, alăturând textului o imagine în care este trasă în poză alături de Mircea Diaconu în ușa unei covrigării locale.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















