Home Actualitate Mircea Sandu a studiat probele DNA privind acuzațiile din dosarul dezafilierii Craiovei

Mircea Sandu a studiat probele DNA privind acuzațiile din dosarul dezafilierii Craiovei

DISTRIBUIŢI

Președintele FRF, Mircea Sandu, a semnat luni procesul verbal de luare la cunoștință a materialului de urmărire penală în dosarul deschis de DNA în care acesta este vizat, alături de alți oameni din fotbalul românesc, în legătură cu modul în care s-a făcut dezafilierea echipei Universitatea Craiova.
Sandu s-a prezentat la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) însoțit de avocatul său și de cel al Federației Române de Fotbal (FRF).
În final, el a semnat procesul verbal de luare la cunoștință a urmăririi penale în ceea ce-l privește, ceea ce atestă că a luat la cunoștință despre probele aduse de anchetatori în acuzarea sa.
În aceste condiții, urmărirea penală împotriva lui Sandu este finalizată, urmând ca procurorul de caz să decidă ce soluție adoptă față de acesta.
"Azi, 13 mai a.c., la ora 14.45, la solicitarea procurorilor, Președintele FRF, domnul Mircea Sandu, s-a prezentat, împreună cu avocații Cristian Ene și Dan Cazacu, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a lua la cunoștință materialul de urmărire penală!!!!!!! Președintele FRF a semnat actul prezentat de procurori, declarându-se nevinovat. Vinovat, poate, de respectarea în totalitate a reglementărilor FIFA, UEFA și FRF în vigoare, precum și a legislației naționale", se arată într-un comunicat de luni al FRF pe acest subiect.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că și alte persoane puse sub inculpare în acest caz se vor prezenta la DNA pentru studierea probelor.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.