Din luna iunie pană în prezent, a crescut alarmant numărul de cazuri de meningită. Cauzele principale sunt igiena corporală incorectă, temperaturile ridicate, cat şi cantităţile mici de apă.
În fiecare zi apar între trei şi cinci cazuri de pacienţi bolnavi de meningită virală. Din fericire, nu există încă focare, ci doar cazuri izolate. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Prahova, 28. De asemenea, zone cu un număr mare de bolnavi s-au descoperit în Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, cat şi Bucureşti. Din iunie pană în prezent au fost depistate peste 150 de cazuri ale acestei infecţii. Medicii recomandă o igienă cat mai corectă a mainilor, spălatul alimentelor, stransul gunoaielor şi arderea acestora, curăţatul curţilor, dar nu înainte de a fi udate pentru a nu se împrăştia praful, consumul de apă din surse sigure şi, foarte important, evitatul scăldatului în zone neamenajate. -Dacă lumea nu înţelege că trebuie să-şi facă curat în ogradă, nu putem face mare lucru-, a spus Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase -Matei Balş-. Virusul se transmite foarte repede şi se manifestă prin febră, peste 38 de grade, dureri de cap, vărsături, diaree. În cazul în care o persoană le prezintă, trebuie să se prezinte imediat la medic. Autoritatea de Sănătate Publică Judeţeană recomandă de asemenea ca apa să fie fiartă înainte de a fi consumată, cat şi spălatul frecvent al mainilor, mai ales înainte de masă şi după utilizatea toaletei. Toate cazurile de meningită care au apărut au fost produse de un enterovirus numit Echo.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















