Moldova alege între „noii” și „vechii” kaghebiști

Alegerile din Moldova înseamnă, în primul rând, reorganizarea câmpului de influență politică al Moscovei la Chișinău. Acum fix patru ani, în data de 4 aprilie 2005, comuniștii primeau binecuvântarea americană, îmbrăcând uniforma portocalie, cu nuanțe de roșu, la Chișinău, a așa-zisei Revoluții Orange declanșată în spațiul de influență tradițional al Rusiei.
Cromatica oranj a comuniștilor va fi înlocuită cu una multicoloră, dar vopseaua este tot „made in Rusia“.
În toamna anului 2004, în Georgia și Ucraina s-a aplicat un proiect de desprindere de „centrul Moscova“, tentativă susținută puternic de forțe euro-atlantice. La vremea respectivă, gruparea lui Voronin s-a calificat, în viziunea americană, pentru un traiect asemănător, după ce Voronin a respins în ultima clipă proiectul avansat de Putin, așa- numitul „plan Kozak“, care ar fi „rezolvat“ definitiv problema geopolitică a Transnistriei în beneficiul Rusiei.
Între timp, Georgia s-a ales cu o puternică lovitură de ciocan rusesc, în moalele capului, în cursul verii trecute, Ucraina stă să se destrame și nici Moldova nu se simte prea bine. Miza principală a Moldovei este legată de Transnistria, avanpost rusesc militar, pe de o parte, dar și de interesul pe care îl reprezintă mai nou regiunea, ca buffer zone al frontierei nord-atlantice.
În cea mai mare parte, din motive geopolitice evidente, miza Moldovei nu este una locală, ci una cu mult mai largă, care interesează direct Moscova. În anul 2000, publicația rusă „Nezavisimaia Gazeta“ scria: „Astăzi, Moldova, în pofida dimensiunilor sale mici și a posibilităților corespunzătoare, devine pentru Rusia unul din punctele cheie în CS“.
A trecut aproape un deceniu de la formularea decisă a acestei constante geopolitice și vedem acum Moscova jucând mai dibaci ca oricând pe tabla, mică, de șah a Moldovei, „punct-cheie“ totuși pentru interesele rusești. Politica Rusiei este de menținere a controlului asupra unui teritoriu pe care se poate conta (Transnistria), ceea ce oferă posibilitatea controlului asupra Moldovei, prin păstrarea forțelor militare pe teritoriul ocupat, afișarea ca „garant“ al păcii și utilizarea mecanismelor economice.
Prezidențiabilul „Opoziției“, Serafim Urechean, atu-ul Moscovei la Chișinău
Alegerile de duminică au tranșat un proiect mai vechi, care a debutat tot în preajma anului 2000, de „renuvelare“ a imaginii elitei politice conducătoare de la Chișinău, Rusia lansând personaje fidele pe un traseu așa-zis „de dreapta“, împinse (și) spre București, via PSD, pentru a culege legitimitate. Un astfel de personaj este Serafim Urechean (foto), cel care a fost prezentat ieri pe diverse canale media, inclusiv și mai ales de la București, drept viitor președinte al Moldovei. Acesta a afirmat că gruparea „Opoziției“ – al cărei lider proeminent este – va obține cel puțin 60% din locurile noului Parlament. Cuvioșii jurnaliști și analiști din studioul tv al Antenei PC-PSD l-au felicitat anticipat.
Oficialitățile moldovene se așteaptă ca participarea la vot să se ridice undeva la 60%. Numărul total al alegătorilor este de circa 2,6 milioane, dar aproape un milion de moldoveni se află la muncă peste granițe. Sondajele pre-electorale de la Chișinău sunt complet contradictorii.
Conform estimărilor, comuniștii ar avea aproximativ 34% din opțiunile electoratului, urmați de partidele de „opoziție“: Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal și Alianța Moldova Noastră reprezentată de „prezidențiabilul“ Serafim Urechean. Noul parlament va vota pentru alt președinte, Voronin încheindu-și luna aceasta al doilea mandat, ultimul, conform legii. Cel mai probabil, mandatul său va fi prelungit pånă la vară, pentru ca noii parlamentari să aibă timp să formeze alianțe.
Însă atât comuniștii lui Voronin, cât si nomenclaturiștii grupați în jurul lui Urechean nu reprezintă altceva decåt două fețe ale politicii rusești în Moldova. Voronin și-a permis să-l sfideze pe Putin, să-l se dea oleacă pe mâna americanilor, cu șase ani în urmă, și i-a venit timpul să se retragă, lăsând loc unui lider cu „față umană“.
Serafim Urechean, prezidențiabilul anunțat deja cu surle și trâmbițe, este un mult mai supus slugoi al Moscovei. Declarațiile sale recente într-un moment clar – invazia Georgiei de către trupele Rusiei, definesc foarte exact care este poziția sa reală în raport cu interesele Moscovei.
Georgia susține (doar) PPCD
În acest context, este semnificativ faptul că președintele Georgiei, recent, și-a manifestat susținerea publică pentru un singur concurent din arcul politic de la Chișinău, respectiv pentru Partidul Creștin Popular Democrat, care este creditat cu o poziție minoră în actualul joc al Moscovei – iar intrarea sa în noul Parlament este problematică.
Revenind la prezidențiabilul Urechean, fișa sa de cadre spune totul asupra viitoarelor combinații executate de Moscova la Chișinău. Urechean este unul dintre cei mai bogați oameni din Republica Moldova, care și-a clădit averea, după relatările presei, în urma exercitării traficului de influență, privatizărilor ilegale, licitațiilor măsluite, precum și prin extorcare și luare de mită.
Scenariul alegerilor de acum, care urmăresc propulsarea lui Urechean pe un pseudo-pol de dreapta, este lansat de mai bine de cinci ani, sub coordonarea lui Piotr Lucinschi, o figură-cheie a nomenclaturii sovietice, și personajul care a „lucrat“ intens în spatele scenei politice, în beneficiul mamei Rusia.
Urechean, liderul lansat de Lucinschi, s-a născut la 2 februarie 1950. Între 1979-1983 a urmat cursurile Școlii superioare de partid din Leningrad, iar după absolvire, cu sprijinul fostului prim-secretar al CC al PCM, Semion Grosu, a fost numit în funcția de secretar doi al Comitetului raional Anenii Noi al PCM. În perioada 1987-1994 activează în cadrul sindicatelor, ocupând postul de secretar, prim-locțiitor al președintelui și președinte al Federației sindicatelor Republicii Moldova.
În perioada 1990-1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În campania electorală parlamentară din 1994 a candidat pe lista Partidului Social-Democrat (cu numărul doi). În august 1994 a fost numit, prin decret prezidențial, de Piotr Lucinschi, președintele de atunci al Moldovei, în funcția de primar al municipiului Chișinău. Astfel, pe parcursul a patru ani (din mai 1995 până în mai 1999) Serafim Urechean a condus în mod discreționar capitala Republicii Moldova servindu-l copios pe Lucinschi, cel care apoi, în februarie 1999, l-a desemnat drept candidat pentru funcția de prim-ministru.
Lucinschi – mâna ascunsă din spatele „Opoziției“
Lucinschi a fost și a rămas unul din cei mai influenți lideri comuniști moldoveni din perioada sovietică, fiind unul dintre apropiații fostului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov. La 16 noiembrie 1989 a fost trimis la Chișinău pentru a-l înlocui pe Simion Grosu, reinstalånd în mica republică influența noului regim de la Moscova. În spatele său s-a aflat în permanență unul dintre marii moguli ai Aparatului sovietic, comparabil cu un Mark Rich, numit Boris Birstein, apropiat, pe vremuri, de Leonid Brejnev. Boris a fost unul dintre initiații care s-au ocupat de Operațiunea „Banii partidului sovietic“, realizată de KGB la indicația PCUS. Misiunea de transferare a fondurilor PCUS în străinătate a dat naștere ulterior primului eșalon de miliardari din spațiul postsovietic.
Personaj de culise, Birstein a preluat cu rapiditate controlul asupra pieței economice din regiunea Moldovei, așa cum alți „inițiați“ din fostul imperiu al răului, Berezovski, Hodorkovski, Aven, Fridman, Potanin, și alții aidoma lor au rămas să tragă sforile financiare în Rusia. Boris Birstein, evreu de origine lituaniană (conform FBI și Interpol), a emigrat în Israel în anii '80, apoi a reemigrat cu pașaport canadian, pentru ca în 1991, utilizând vechiul său pașaport sovietic, să revină în R. Moldova, unde și-a procurat imediat un pașaport moldovenesc.
În spatele actualului joc politic de la Chișinău se conturează acum noile linii directoare ale unei tactici din ce în ce mai ofensive și mai inteligente a unei Rusii emergente pe plan mondial (și regional, ceea ce ar trebui să intereseze în cel mai înalt grad România). Comuniștii vor avea în continuare un rol important în politica Moldovei, dar o „nouă generație“, mult mai eficientă, renuvelată, cu facies „european“, va fi instalată în avanpostul cheie al Moscovei de la Chișinău.
Rămâne de văzut câtă inteligență va ști să opună România, măcar pe „spațiul Moldova“, mult mai sofisticatelor tactici ale „noii Rusii“.