Monica Macovei a încasat 13.366 euro de pe urma cuțitarului Belmondo

Între eurodeputatul Monica Macovei și cuțitarul Belmondo Cobzaru, cel care a înjunghiat-o zilele trecute pe concubina sa din Iași, există o legătură veche și profitabilă pentru demnitarul român, care a câștigat peste 13.000 de euro de pe urmele celebrului cuțitar.
Belmondo a revenit în atenția opiniei publice după ce a înjunghiat-o pe concubina sa Marcela Rață, în zona Gării Iași.
Agresorul, Belmondo Cobzaru pe numele lui este chiar tatăl copilului Marcelei Rață. Acesta, pe fondul unei crize de gelozie, a atacat-o furibund și a lăsat-o într-o baltă de sânge, după ce a înjunghiat-o de două ori în zona gâtului, lovind-o ulterior și cu picioarele în față. Imediat după atac, agresorul s-a făcut nevăzut. A fost descoperit de polițiști, abia ieri dimineața, în  comuna Coșula, județul Botoșani, iar în jurul prânzului, procurorii ieșeni preluaseră cazul urmând ca Belmondo Cobzaru să fie anchetat pentru „tentativă de omor deosebit de grav într-un loc public”.

Cobzaru „reloaded“

Realitatea este că, Belmondo Cobzaru nu se află la primul său contact cu rigorile legii. În 2004, el a fost condamnat de către magistrații Judecătoriei Mangalia, la 6 luni de închisoare. Dar cel mai interesant episod din viața acestui om este legat de faptul că, în 2007, datorită lui, statul român a fost condamnat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să achite despăgubiri totale de 22.271 de euro. În forma sa oficială, sentința instanței internaționale se intitulează: „Cazul Cobzaru c. României – Discriminare rasială. Remarci rasiale și documente oficiale.“ Pronunțată la Strasbourg pe 26 iulie 2007, ea a rămas definitivă pe 26 octombrie 2007.  Conform dispozitivului sentinței, „La originea cauzei se află cererea nr. 48254/99 introdusă la Curte împotriva României în temeiul Art. 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de un cetățean român, dl. Belmondo Cobzaru , la 11 mai 1999“. Acolo se menționează că „Reclamantul a fost reprezentat succesiv de d-na M. Macovei, avocat practicant în București, de Comitetul Român Helsinki, o asociația cu sediul în București, de Centrul European pentru Drepturile Romilor, o asociație cu sediul în Budapesta -Ungaria“. Conform aceluiași document oficial emis de instanța internațională, la judecarea acestei plângeri, „Guvernul Român a fost reprezentat succesiv de Agentul acestuia, d-na B. Rămășcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe, și de co-agentul său, dna R. Pașoi, de asemenea de la Ministerul Afacerilor Externe“. Plângerea a fost depusă pe vremea când, plecată de doar câțiva ani din funcția de procuror în Parchetul General, doamna Monica Macovei, devenită unul dintre membrii de vază ai APDOR-CH, se dedicase, trup și suflet luptei pentru drepturile omului: ba pentru drepturile homosexualilor, ba împortiva unor așazise persecuții de natură relgioasă la care ar fi fost supuși degustătorii de urină din MISA lui Gregorian Bivolaru. ?ê?£i  bineînțeles cotra persecutării, pe motive de natură rasială, a conaționalilor noștrii „rrromi“. Cine o fi fost acest Belmondo Cobzaru de soarta căruia s-a interesat atâta lume, de la București și până la Budapesta? Bineânțeles că un concetățean onorabil. Un Belmondo oarecare, personaj banal care  conform documentului CEDO a susținut „în esență, că a fost supus unui tratament inuman și degradant pe când se afla reținut de poliție, cu încălcarea Articolului 3 din Convenție; că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația de a efectua o cercetare promptă, imparțială și eficientă a susținerilor de maltratare, de asemenea cu încălcarea Articolului 3; și că nu a primit o soluție efectivă în baza legislației naționale pentru susținerile sale de maltratare, cu încălcarea Articolului 13 din Convenție“.  Despre ce era vorba concret, dincolo de articolele și pargrafele de lege invocate? După cum a susținut, el însuși, despre faptul că, în ziua de 4 iulie 1997, ar fi forțat ușa apartamentului Steluței M., din Mangalia, femeia care în acea vreme îi era concubină, sub motiv că i-ar fi fost teamă că aceasta ar fi încercat să se sinucidă. Nu a găsit-o în casă pentru că aceea fugise de acolo exact de frica lui. Ulterior Belmondo s-a dus la Poliție pentru că ar fi aflat că rudele iubitei au depus plângere împotriva lui. Probabil că acolo a fost o țigăneală în familie… haoleo șefu, iertare de vorba proastă, am vrut să zicem o „rrrromăneală în familie“ că nu vrem să ne întîlnim la CEDO, să câștige doamna Macovei o cârcă de bani și de pe urma noastră.  Așa că rămâne o rrrromăneală, mâncați-ai! Nu-i foarte clar ce s-a petrecut mai departe „la post“. Cobzaru a susținut că a fost bătut de polițiști. Polițiștii au susținut că el venise acolo deja „caftit“ cu spor de rudele concubinei Steluța. A urmat o acțiune în justiție, în cursul căreia, pe 4 mai 1998 Procurorul Militar Șef din Constanța a respins apelul reclamantului pe motiv că nu se aduseseră nici un fel de dovezi că ofițerii de poliție îl bătuseră pe reclamant, „un țigan de 25 de ani bine cunoscut pentru că provoacă scandaluri și întotdeauna se implică în lupte“. A constatat că, dimpotrivă, rănile reclamantului „e posibil să fi fost cauzate în timpul altercației pe care o avusese cu membri din propriul grup etnic. De fapt, existau indicii că tatăl tânărului, care fusese foarte insistent în baza titlului ipotetic de lider al unei asociații etnice locale, încercase să folosească plângerea împotriva polițiștilor spre a stinge celălalt conflict“. Ei, cum a scris cuvîntul „țigan“, cum s-a dat dracului: bineînțeles că procurorul a devenit brusc rasist. Iar odată cu el, și Guverul României în calitatea sa de diriguitor al justiției. Iar pentru că asta se întâmpla pe vremea când Occidentul nu apucase, încă, se se sperie de hoardele de „rrrromi“, posesori de pașaport emis de România, țara noastră s-a dovedit a fi numai bună de beștelit pentru segregare rasială a blânzilor mânuitori de cuțit și a doamnelor cu fuste crețe și înflorate. Situație analizată pe larg în respectiva sentință: „Comisia Uniunii Europene a observat, în Raportul pe 1998 cu privire la progresul României în vederea Aderării, că discriminarea împotriva marii comunități Roma din România rămâne larg răspândită și că în general, protecția minorităților în România rămâne satisfăcătoare, cu excepția majoră a Roma“. Dar și că „În Raportul său periodic cu privire la progresul României în vederea Aderării din 8 noiembrie 2000, Comisia Europeană a declarat, că Romii rămân supuși unei ample discriminări în întreaga societate românească. Totuși, angajamentul Guvernului de a aborda această situație rămâne scăzut și s-au înregistrat puține progrese substanțiale în acest domeniu de la ultimul raport regulat“.

Decizia finală

În capitolul V – Aplicarea articoluui 41 din Convenție, la paragraful A se menționează că „Reclamantul a pretins 60,000 euro (EUR) ca daune non pecuniare“. În același timp reprezentanții Guvernului României au cerut Curții să respingă cererile reclamantului, ca fiind exagerate și nefondate. După dezbateri și analiza comparativă cu alte situații similare, instanța internaținală a dispus la lui Cobzaru să i se acorde daune cuantificate la suma de 8000 de euro. Socoteala devine ceva mai interesantă în paragraful „B- Costuri și cheltuieli de judecată“. Acolo se menționează: „Reclamantul a mai solicitat alți 14.271 euro drept costuri și cheltuieli judiciare suportate atât la nivel intern cât și pe durata procedurii la Curte de către reprezentanții săi, ce urmează a se plăti direct acestora după cum urmează: European Roma Rights Centre (Centrul European pentru Drepturile Romilor) a cerut 605 euro, pentru 15 ore de activitate juridică petrecute cu trecerea în revistă a probelor și pledoariilor, consiliere strategică, și redactarea adreselor către Curte“. În plus sentința mai menționează că: „reclamantul a mai prezentat un contract de asistență juridică încheiat cu avocatul său, d-na Macovei, conform căruia aceasta din urmă ar fi urmat să fie plătită cu anumite onorarii pe oră, pe baza unor liste de ore efectiv lucrate. Un document detaliat a fost prezentat, indicând datele precise și numărul de ore lucrate pentru pregătirea cazului, care se ridică la 116 ore în total, și onorariul pe oră pentru orice tip de activitate: 5 euro pe oră pentru adrese simple și alte activități de secretariat, 20 euro pe oră cheltuieli de deplasare suportate în mod necesar, 45 euro pe oră pentru întruniri, interviuri și declarații scrise și 120 euro pe oră pentru cercetări ale jurisprudenței și legislației, studii ale documentelor de la dosarul cauzei, redactarea observațiilor cu privire la admisibilitate și fond și justa satisfacție. Au mai fost prezentate fișe de pontaj cu orele efectiv lucrate, inclusiv fișe de pontaj și costurile de deplasare între București și Mangalia și pentru întâlniri între avocat și reclamant și tatăl său. Onorariile totale solicitate de avocat se ridică la 13.366 euro“. În plus „Comitetul Român Helsinki a cerut 300 euro, pentru asistență tehnică și corespondență diversă“. Puși în fața acestor cereri, reprezentanții României au încercat să-i bată obrazul doamnei avocat Macovei pe considerentul că un onorariu de 120 de euro pe oră  este „excesiv“. A fost un demers inutil căci, degeaba s-a făcut referire „La un număr de cazuri din Bulgaria în care Curtea acordase onorarii care se ridicau la rate orare de 40-50 euro. A mai susținut că reclamantul nu prezentase nici un contract cu European Roma Rights Centre (Centrul European pentru Drepturile Romilor) ca bază obiectivă pentru calculul onorariului acestuia. în final, a susținut că suma de 300 euro cerută de Comitetul Helsinki nu era susținută de nici o dovadă“. Decizia instanței europene a fost fermă: Doamna avocat Monica Macovei a primit 13.366 euro, onorariul cuvenit pentru apărarea „rrrromului Belmondo“, care a a trebuit să se mulțumească cu doar 8000 de euro. Până la urmă toată lumea a fost mulțumită: avocatul Monica Macovei și Belmondo Cobzaru cu banii, mulți-puțini care le-au intrat în buzunar, noi turma de contribuabili ca ni s-a ma oferit o ocazie să băgăm mâna în buzunare ca să plătim prostia unora sau tupeul altora. Ba chiar și măreața Europă s-a ales cu bucuria de a fi sancținat încălcarea derpturilor unui preacinstit „rrrrom“. Iar cel puțin până acum, singura păgubită pare fi rămas biata Marcela Rață nefericita pe care concubinul Belmondo a trimis-o în spital, cu beregata aproape tăiată.

Vasile Surcel