Ministerul Agriculturii este obligat să acorde despăgubiri în caz de calamităţi naturale şi pentru producătorii agricoli care nu au încheiat contracte de asigurare. De asemenea, trebuie să acorde 400 lei pe hectar pentru plăţile din anul 2007, un sprijin financiar de 350 lei producătorilor agricoli ce deţin şi exploatează suprafeţe de teren de până la un hectar, inclusiv să subvenţioneze cu 5.500 lei vechi semânţa de grâu şi de orz necesară înfiinţării culturilor din această toamnă şi să acorde subvenţii pentru irigaţii de 1.200 lei/hectar. Nu în ultimul rând, Ministerul Agriculturii este obligat să subvenţioneze motorina pentru culturile care se vor înfiinţa şi recolta în anul 2008 cu 15 mii lei vechi/litru. Toate acestea au devenit obligaţii de îndeplinit pentru ministrul liberal al Agriculturii, Decebal Traian Remeş deoarece moţiunea simplă a PSD care le prevedea a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor. Social-democraţii au obţinut astfel o a doua victorie, după ce ieri a trecut şi legea pensiilor în varianta propusă de ei . Moţiunea a fost adoptată cu 131 de voturi -pentru- ale PSD, PRM şi PD, 63 de voturi -împotrivă- ale PNL, UDMR şi PC.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















