
Patru medici şefi de secţie din Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi-au dat demisiile din funcțiile de conducere din cauza incompatibilităților, a informat miercuri, într-un comunicat, conducerea unităţii medicale.
Sursa menţionează că este vorba despre dr. George Roiu, şeful compartimentului clinic Oftalmologie, dr. Marcel Ovidiu Negrău, şeful secţia clinice ATI I, dr. Rodica Maria Fiţ, şefa Serviciului Prevenire şi Supraveghere a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale şi dr. Eugenia Maria Domuţa, şefa secţiei clinice ORL.
„Demisiile au fost aprobate de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, dr. Gheorghe Carp”.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Lisa Crăiuţ a declarat că medicii care şi-au depus demisiile erau în stare de incompatibilitate cu funcţia deoarece îşi administrau şi propriile firme private, ceea ce este interzis de Legea Sănătății.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















