
Minstrul transporturilor, Ludovic Orban, a început deja campania electorală și, folosindu-se de instituțiile bisericești, a invitat ieri aproximativ 300 de oameni la o "chermeză electorală" la Snagov. Profitând de funcția pe care o deține, Orban a încheiat un contract cu Complexul Turistic Astoria din Snagov, locație aflată în posesia CFR. Astfel, sub pretextul unei vizite "din dragoste pentru cetățenii sectorului 6", PNL l-a delegat pe Orban să fie gazda celor aproximativ 300 de persoane care au răspuns invitației.
Ciudat este însă faptul că oamenii au obținut invitațiile de la bisericile pe care le frecventează, acest lucru fiind confirmat chiar și de însemnul pe care autocarele PNL îl purtau în geamuri, respectiv parohia Ghencea.
La "eveniment", majoritatea celor prezenți erau de vârsta a treia, oameni credincioși care, din moment ce au primit invitația din partea bisericii, s-au gândit că acest lucru este bine. Doar le-a fost dată de preotul la care se spovedesc aproape zilnic. De unde să știe oamenii că lucrarea bisericească era cu Necuratul? Foarte relaxat și îmbrăcat într-o ținută lejeră, Ludovic Orban s-a plimbat printre invitații săi și a ascultat atent of-ul fiecăruia. Evenimentul, la care nu a fost invitată presa, a demonstrat încă o dată că politicienii se folosesc de orice, chiar și de biserică pentru a-și atrage voturile. La plecare, după ce au mâncat desertul, respectiv un orez cu lapte peste care era pusă o linguriță de gem, invitații și-au spus părerile unii altora și s-au hotărât că decât să primească un pliant mai bine primesc o masă caldă. Întrebat ce anume se petrece și de ce totul se desfășoară în așa mare secret, ministrul transporturilor, după ce și-a revenit din șocul vederii presei la fața locului, a răspuns foarte iritat că este vorba de un "tur al mănăstirilor". Ba mai mult, Orban a tratat cu dispreț jurnaliștii și le-a spus, pe un ton superior, că nu este treaba lor ceea ce se întâmplă în Snagov. Știind că "chermeza" electorală va face subiectul unui material de presă, Orban s-a întors și a adăugat că totul este plătit de către PNL și, în acest sens, există chiar un contract semnat cu CFR. După ce s-au ghiftuit, locuitorii sectorului 6 au ieșit la plimbare pe lacul din apropiere, unde au comentat cele întâmplate. De menționat este că întâmplarea de ieri nu e singulară. Din spusele unor colegi de partid ai lui Orban, de câteva săptămâni încoace, în fiecare sâmbătă și duminică grupuri de oameni sunt aduși la Snagov, unde participă la o masă electorală. Dată, bineînțeles, de preacucernicul Orban.
Transportator ales pe sprânceană
Firma de transport care i-a dus ieri pe enoriașii din sectorul 6 la Snagov C&I este deținută de Comserv SRL (99%) și de Comuși Ion, personaj care la un moment dat, în 2000, a derulat afaceri profitabile, având ca obiect chiar transportul de persoane. Pe vremea lui Miron Mitrea, C&I a deținut monopolul transportului intern atât către zonele turistice (Constanța, Brașov, Sibiu), dar și pe zonele externe (Spania, Italia). La un moment dat, Comuși a primit de la fostul ministru al transporturilor Gheorghe Dobre 15.000 mp la Gara Obor, unde a construit cea mai mare autogară din Capitală. C&I a mai deținut transportul privat din Ilfov, fiind eliminată la un moment dat printr-o ordonanță de urgență, drept pentru care firma lui Comuși a dat în judecată guvernul patronat de Tăriceanu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















