Home Actualitate Munaf, condamnat definitiv

Munaf, condamnat definitiv

DISTRIBUIŢI

Sentința Curții de Apel București, din 10 aprilie 2008, privind condamnarea lui Mohamad Munaf pentru răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, a rămas definitivă, jurnalistul Ovidiu Ohanesian formulând o cerere de învestire. Soluția Curții de Apel București nu a fost atacată cu recurs la instanța supremă, drept pentru care Ovidiu Ohanesian a formulat în 22 iulie o cerere de învestire cu formulă executorie, acesta urmând să primească prin soluția instanței despăgubiri de două milioane de euro. În aprilie 2008, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Munaf la zece ani de închisoare și interzicerea drepturilor pentru alți cinci ani după executarea pedepsei, el fiind acuzat de fapte de terorism, dar a respins cererea de expulzare a acestuia de pe teritoriul statului român după executarea pedepsei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.