Home Actualitate Murfatlar si Vinalcool Constanta, prinse cu ocaua mica

Murfatlar si Vinalcool Constanta, prinse cu ocaua mica

DISTRIBUIŢI

SC Murfatlar Romania SA si Vinalcool Company SA au fost amendate de Garda Financiara Constanta pentru incalcarea prevederilor Legii nr. 521/2002 privind produsele accizate, cu 150 si, respectiv, 200 milioane de lei. Comisarii Garzii Financiare au descoperit ca atat SC Murfatlar SA, cat si Vinalcool Company au achizitionat vin vrac, pe care ulterior l-au vandut altor societati. In plus, cercetand anumite documente ale societatii Vinalcool, comisarii au descoperit o firma cu sediu fictiv, care, prin afecerile cu alcool derulate in perioada 1 septembrie – 15 inauarie 2002, a prejudiciat statul roman cu aproximativ 50 miliarde de lei.

Gainarii la case mari

In luna noiembrie 2002, societatea Murfatlar s-a aprovizionat cu 2.437.807 litri de vin vrac, pe care l-a cumparat cu 33.222.312.763 lei de la SC Viticola Aegyssus Tulcea, iar o luna mai tarziu societatea l-a vandut altor agenti economici. Astfel, SC Vinaria SA Sibiu cumpara vin de 363.916.875 de lei, iar SC Vinuri Dobrogene SRL Tulcea achizitiona vin de 33.475.666.764 de lei. Pentru incalcarea prevederilor Legii nr. 521/2002 privind produsele accizate, societatea a fost sanctionata cu suma de 150.000.000 lei, iar suma de 33.839.583.639 lei, rezultata din comercializarea vinului in vrac, a fost confiscata.

Si SC Vinalcool Company SA a fost sanctionata de Garda Financiara cu 200.000.000 lei pentru aceeasi contraventie. Comisarii Garzii Financiare au constatat ca firma achizitionase 207.000 litri vin de masa vrac de la SC DVV Murfatlar, cantitate pe care a comercializat-o mai departe, tot in vrac, catre SC Casa de Vinuri Vernesti 2000 SA, din localitatea Vernesti, judetul Buzau.

Contravaloarea celor 207.000 litri de vin vrac comercializat, in suma de 1.552.371.660 lei, a fost confiscata.

O firma cu sediu fictiv a dat o teapa de 50 de miliarde

Controlul de la Vinalcool Company SA i-a ajutat pe comisari sa dea de urma a doi evazionisti moldoveni, cu domiciliul in Bucuresti, care au facut afaceri cu alcool in Constanta. La un control efectuat in decursul lunii februarie, comisarii au descoperit mari nereguli la SC Junior Drinks SRL. Reprezentantii acesteia au declarat ca intreaga activitate au desfasurat-o in municipiul Tulcea, la punctul de lucru situat in Strada Isaccei nr. 115. Din verificarile efectuate a reiesit ca societatea nu functiona nici la aceasta adresa, nici la sediul social, inregistrat pe strada Avram Iancu nr. 45-53 din Constanta. Pentru ca nu a avut posibilitatea verificarii inregistrarii facturilor in contabilitate, echipa de control a solicitat tuturor sectiilor Garzii Financiare verificari la producatorii de bauturi alcoolice si vin sau la cele care desfasoara activitati de desfacere a acestora in sistem angro, privind eventualele relatii comerciale cu firma din Constanta.

In urma datelor obtinute de la Vinalcool Company SA si de la sectiile Giurgiu, Tulcea si Dambovita, comisarii constanteni au ajuns la concluzia ca SC Junior Drinks SRL nu si-a evidentiat, in perioada 1 septembrie – 15 ianuarie 2002, impozitele si taxele aferente, producand statului un prejudiciu de 49.446.816.269 de lei.

SC Junior Drinks SRL va fi cercetata pentru comiterea infractiunii de declarare fictiva de sediu, pentru refuz de a prezenta organelor legii documente justificative si acte de evidenta contabila, precum si pentru infractiunea de evaziune fiscala.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.