
Adrian Năstase a avut un comportament exemplar în penitenciar, a primit recompense și a participat la programe de reabilitare, astfel că eliberarea sa condiționată este justificată, au arătat magistrații Judecătoriei Sectorului 4 în motivarea decizie de acum două săptămâni. Mai mult, opiniile lui Năstase și criticile de pe blog față de justiția din România sunt apărate de dreptul la liberă exprimare, consideră judecătorii.
Năstase a avut "un comportament conform întru totul cu exigențele și rigorile pe care le presupune mediul carceral, nefiind sancționat niciodată" se arată în motivarea deciziei de eliberare condiționată, pentru care Parchetul a făcut recurs. Fostul premier a participat la 17 programe educaționale, influențând pozitiv ceilalți deținuți, astfel că a primit recompense constând în suplimentarea drepturilor la pachet și la vizită. Chiar dacă Năstase a criticat sistemul judiciar și pe magistrații care l-au condamnat, prin intermediul unor note scrise postate de familie pe internet, ceea ce a determinat procurorul de ședință să se îndoiască de îndreptarea sa, legea nu sancționează atitudinea condamnatului față de faptă și organele judiciare care l-au urmărit și condamnat. Materialele postate pe blog ”reprezintă păreri personale ale condamnatului ce se circumscriu dreptului la opinie și liberă exprimare" se arată în motivare.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















