
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis ieri că procurorul Ciprian Nastasiu (foto) rămâne revocat din funcție, din cauza unor sancțiuni care i s-au aplicat acestuia în dosarul de terorism al sirianului Omar Hayssam. Pe de altă parte, același sirian a fost achitat ieri de Curtea de Apel în dosarul Foresta Nehoiu.
Anchetatorul Ciprian Nastasiu a susținut însă ieri, în ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii, că avizul dat de secția pentru procurori a instituției pentru revocarea sa este nelegal și netemeinic. El a declarat că hotărârea secției nu este motivată, fiind de fapt o înșiruire de articole de lege și că nu i s-a oferit posibilitatea să se apere. Procurorul a afirmat, în fața membrilor CSM, că a aflat din presă despre solicitarea procurorului general. Totodată, el a mai spus că, potrivit legii, nu poate fi sancționat de două ori pentru același lucru, susținând că a fost pedepsit pentru cazul Hyssam de trei ori: o dată prin pierderea funcției de adjunct al DIICOT, a doua oară prin penalizarea salarială și a treia oară prin revocarea din funcția de procuror al DIICOT. Pe de altă parte, procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, a precizat că în structurile specializate, respectiv DIICOT, DNA și la Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, nu putea permite să funcționeze vreun procuror care a fost sancționat disciplinar.
Hayssam – achitat, deocamdată, în dosarul Foreste Nehoiu
Magistrații Curții de Apel București (CAB) i-au achitat pe Omar Hayssam și pe ceilalți inculpați în dosarul privatizării Foresta Nehoiu, în care sirianul este acuzat de bancrută frauduloasă și de constituire a unui grup de criminalitate organizată. Potrivit deciziei CAB, Omar Hayssam, Mohamad Omar, omul de afaceri Emile Raja El Assal și fostul director general adjunct al firmei, Gheorghe Iosif, sunt achitați pentru infracțiunile de constituire a unui grup de criminalitate organizată și pentru bancrută frauduloasă, iar notarul Marilena Carmen Popa, pentru fals în formă continuată. Magistrații au respins și cererea de schimbare a încadrării juridice pentru inculpați. Decizia de ieri a Curții de Apel poate fi atacată cu recurs.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















