Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, liberalul Dan Radu Rușanu, a fost arestat preventiv de către magistrații Curții de Apel București. Judecătorii au admis ieri recursul procurorilor anticorupție la decizia anterioară a Tribunalului București, care a decis săptămâna trecută respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de procurorii DNA. Dezbaterile la recursul de ieri au avut loc în camera de consiliu, potrivit noilor prevederi penale, iar în timp ce asista la pledoaria procurorului de ședință, Dan Radu Rușanu a suferit un atac de panică, susțin surse judiciare. O ambulanță a fost chemată pentru a-i acorda îngrijiri medicale președintelui ASF, care a plecat apoi din sala de judecată susținut de apropiați. Decizia de arestare pentru următoarele 29 de zile a fost pronunțată însă de magistrați câteva ore mai târziu. Dan Radu Rușanu este urmărit penal în dosarul ”Carpatica” pentru constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit și a avizat proiectul ordonanței de urgență a Guvernului privind ASF și ar fi acceptat "protejarea frauduloasă" a intereselor SC Carpatica. În acest caz este cercetată și soția fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu, care este urmărită penal pentru abuz contra intereselor publice. Laura Chițoiu s-a autosuspendat din funcția de director al Direcției Avizări din cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară, la câteva zile după începerea urmăririi penale în cazul ei. Soții Chițoiu au fost nășiți de Rușanu.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















