
Dacă am fi așa disciplinați cum ne vrea Uniunea Europeană, țara noastră ar fi trebuit ca începând cu data de 1 iulie 2008 să se alinieze la normele prin care fumatul trebuie interzis în locurile publice, inclusiv în baruri, restaurante și cafenele. Numai că, la finalul dezbaterii publice de ieri, organizată de Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu nu și-a mai susținut opiniile cu atâta convingere cu cât o făcea până acum în documentele postate pe site-ul institiției. Argumentele prezentate de marii producători l-au copleșit într-atât pe Nicolăescu încât acesta a cedat. Oficialii știu că viciul fumatului este răspândit la scară mare la români, motiv pentru care lumea s-a gândit că este nevoie de un timp de acomodare. Suficient timp pentru a prezenta o strategie coerentă în acest domeniu a avut și liberalul Eugen Nicolăescu. Dar, așa cum deja ne-a obișnuit cu bulibășeala lui managerială, contabilul a pus carul înaintea boilor.
După ce a anunțat pe site-ul ministerului cum stă treaba cu legea antifumat și a spus că România trebuie să se alinieze repede cu celelalte țări europene, care au o adevărată istorie în lupta cu acest viciu, ministrul s-a trezit în al 12-lea ceas că nu s-a consultat cu reprezentanții producătorilor de țigări. Astfel, a încropit ieri repejor o dezbatere publică, la finalul căreia a pus armele în cui. Ministrul a schimbat ieri macazul spunând că va prelungi termenul până în 2009, chiar 2010. Decalarea termenelor a fost solicitată de reprezentanții producătorilor de țigări, ai firmelor care comercializează produse din tutun și ai firmelor din industria de advertising. Investitorii au arătat că intrarea în vigoare a interdicțiilor în acest an va avea un impact negativ asupra afacerilor lor, în condițiile în care contractele semnate au valabilitate până la sfârșitul anului și un segment important de consumatori va fi pierdut. Nicolăescu a fost de acord cu modificarea prevederilor în cazul unităților cu mai puțin de 100 de locuri, în sensul că proprietarul poate opta ca spațiul să fie destinat exclusiv fumătorilor sau să nu se fumeze deloc. Ministrul a fost de acord și cu modificarea prevederii potrivit căreia este interzisă comercializarea produselor din tutun pe o rază de 200 de metri în jurul spitalelor și unităților de învățământ, cu excepția celor de învățământ superior, considerând că distanța ar putea fi micșorată, iar determinarea distanței față de unitățile de comerț să fie stabilită odată cu emiterea autorizației de funcționare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















