
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a „strecurat“ în ultimul său interviu, un „aer“ de victimă a sistemului mediatic, acuzând că reprezentanții media sunt împotriva lui pentru că dorește să schimbe sistemul.
În interviul publicat în Viața Medicală, Nicolăescu a făcut o serie de declarații despre situația Institutului Cantacuzino, care a pierdut valabilitatea majorității licențelor de producție de vaccinuri, în condițiile în care sunt așteptate epidemii de coronavirus în Europa și de virusul gripal AH7N9 în Asia. Ministrul Sănătății a lansat o promisiune conform căreia activitatea institutului Cantacuzino va fi funcțională cel mai târziu în luna octombrie, urmând ca instituția să beneficieze de un milion de euro pentru ca producția să poată fi reluată. „După cum știți, de câțiva ani de zile Institutul Cantacuzino e la pământ. Unii au avut interesul, și o spun cu mare regret, să distrugă această unitate pe care eu o consider strategică pentru România. Aproape că au reușit. Majoritatea licențelor de producție pe care le-a avut Institutul Cantacuzino au încetat să mai fie valabile pentru că, la vremea respectivă, conducerea Institutului a anunțat Agenția Națională a Medicamentului că renunță la ele“, a declarat ministrul Sănătății. Ministrul Sănătății a declarat că va oferi un milion de euro pentru reluarea producției de la Institutul Cantacuzino, această sumă fiind semnificativă pentru sistemul de sănătate care „se scaldă în sărăcie“. „Nu sunt bani mulți pentru România. Dar pentru Ministerul Sănătății sunt bani mulți, la sărăcia în care se scaldă, în luna octombrie putem spera să avem vaccinul gripal gata. Deocamdată, noi am reușit să reașezăm fluxul de producție pentru vaccinul gripal. Cel mai înalt funcționar public din Minister se ocupă de asta cu prioritate. Probabil săptămâna viitoare, vom ieși cu o ordonanță prin care vom aproba un plan strategic și vom putea oferi niște bani Institutului Cantacuzino, fără ca aceștia să fie ajutor de stat, și Institutul să-și poată cumpăra ce are nevoie pentru reluarea producției“, a declarat Nicolăescu.
Pentru ca interviul să atingă apogeul populismului și pentru ca ministrul Sănătății să apară în ochii opiniei publice ca un adevărat salvator al sistemului de sănătate, Eugen Nicolăescu a mai vorbit, în interviul din Viața Medicală, și despre relația sa cu media: „Există o campanie mediatică împotriva mea. Le e frică de faptul că vreau să schimb sistemul care funcționează bine pentru cei care fură.“. Probabil domnul Nicolăescu vrea să schimbe sistemul , dar nu știe cum, pentru că haosul care s-a dezlănțuit în sănătate i se datorează exclusiv mandatului său și crizele cu care se confruntă spitalele și în special pacienții, stau mărturie faptului că toate măsurile luate de el până în prezent au băgat sistemul de sănătate „cu un picior în groapă“. „?ê?£tiu precis cine fură“, a declarat ministrul Sănătății. „Dar noi trebuie să facem acum proceduri și legislație ca să-i împiedicam să mai fure. Uneori sunt atât de subtile metodele lor încât ne-ar trebui câțiva ani ca să ajungem la făptuitor. Iar Ministerul Sănătății nu este organ de anchetă. Sigur, eu am mai sesizat diverse organe ale statului, căci asa e firesc. Dar nu e treaba mea să fac anchetă.“
Eugen Nicolăescu face pe victima sistemului mediatic când adevărata victimă este sistemul de sănătate, „ciuruit“ așa cum s-a priceput ministrul mai bine, lăsând spitale fără bani, pacienți pe drumuri și rețete fără medicamente în farmacii.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















