
Tiberiu Nițu a fost propus pentru funcția de procuror general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar Ioan Irimie a fost nominalizat pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a anunțat, joi, ministrul Justiției, Mona Pivniceru.
Ministrul Justiției a declarat că, după evaluarea candidaturilor depuse pentru cele două funcții și a interviurilor susținute de aceștia, comisia a indicat câte două persoane care au îndeplinit în cea mai mare măsură standardele impuse.
Mona Pivniceru a spus că pentru funcția de procuror general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost selectați Elena Hach și Tiberiu Nițu, iar pentru conducerea DNA au fost selectați Claudiu Dumitrescu și Ioan Irimie.
Ministrul Justiției a adăugat că, în baza acestei liste scurte, a făcut o apreciere proprie a standardelor de evalaure și a procedurilor, fiind propuși Tiberiu Nițu ca procuror general al PICCJ și Ioan Irimie la șefia DNA.
Pivniceru a mulțumit tuturor celor care au candidat pentru cele două funcții, pentru „curajul că s-au înscris la concurs în condiții de maximă agitație publică“.
Propunerile ministeriale pentru cele două funcții vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit regulamentului de numire a procurorilor șefi, CSM are termen 60 de zile până la emiterea unui aviz (consultativ) la propunerea înaintată de ministrul Justiției, decizia finală urmând a fi luată de președintele României.
Tiberiu Nițu are 41 de ani. A intrat in magistratura in 1995, când a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiesti. Apoi, din 1999, timp de trei ani, a fost prim-procuror adjunct, iar apoi a fost avansat ca prim-procuror, pana in 2005, tot la Ploiești. Intre martie 2005 – iulie 2006 a fost procuror in cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT), iar pana in 2008 a activat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
De la Prahova, Nițu a ajuns direct prim-adjunct al procurorului general al României, poziție in care a rămas pana la 27 iunie 2011, după care a devenit inspector in cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii pe zonele Muntenia-Oltenia-Dobrogea.
Tiberiu Nitu s-a ocupat de dosarele Revoluției. El însuși este posesor al unui certificat de revoluționar, care i-a adus un teren intravilan de 8.000 mp in Prahova. Nițu și-a obținut certificatul pentru ca a tras la Revoluție prin București, el fiind militar în termen.
Ioan Irimie are 58 de ani. El și-a început cariera de magistrat în 1978, când a devenit procuror la Vișeu de Sus, Maramureș, unde a rămas pana in 1985. Apoi, pana în 1998, a fost procuror pe lângă Parchetul din Cluj. Intre septembrie 1998-decembrie 1999 a intrat pe zona de anticorupție, conducând serviciul de combatere a corupției si criminalității organizate din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.
Irimie a fost si șef al DNA Cluj, intre iulie 2003-octombrie 2005, de unde a fost revocat de Daniel Morar. A activat apoi ca procuror criminalist la Cluj, pentru ca din 2010 sa revină in cadrul DNA Cluj.
Printre dosarele instrumentate de Irimie se numără cel al fostului deputat PDSR Gabriel Bivolaru si cele ale mineriadelor din 1999, de la Stoenești și Costești.
?ê?£edința CSM pentru avizare, în 22 noiembrie
?ê?£edința Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru avizarea lui Tiberiu Nițu și Ioan Irimie în funcțiile de procuror general al României și șef al Direcției Naționale Anticorupție va avea loc în 22 noiembrie.
Secția pentru procurori, reunită în ședință, a decis, joi, cu unanimitate de voturi, ca data intervievării celor doi candidați să fie 22 noiembrie, se arată într-un comunicat de presă al CSM.
?ê?£edința Secției pentru procurori din 22 noiembrie va avea caracter public, a precizat CSM.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















