Pusi in situatia de a descrie accidentele in care au fost implicati, soferii apeleaza la expresii dintre cele mai plastice sau dau explicatii care sfideaza logica. Uneori, starnesc hazul, alteori frizeaza ridicolul. Din acest motiv, pentru a intelege ce s-a intamplat totusi, agentii rutieri sunt nevoiti sa ceara explicatii suplimentare. Unii dintre soferi incearca sa fie cat mai concisi, dar ceea ce rezulta nu mai are nici o noima. -Nu stiu cauzele care s-au produs, avand ca avarie aripa spate infundata-, -explica- un sofer in declaratia data la Politie. Un altul, caruia i s-a deschis portiera masinii in timpul mersului, mentiona in declaratie: -Vantul a deschis portiera din spate stanga si s-a lovit de stalpul portii-. Cand mai sunt si animale implicate in accidente rutiere, descrierile devin si mai hazoase: -Nu stiu vaca a cui proprietate este, dar am intrat cu botul in ea-, scria unul dintre protagonistii unui astfel de accident. Altii lasa impresia ca ar avea masini neobisnuite. -La intrarea in garaj, am atins masina pe aripile laterale-, descria un sofer. Un altul se voia -pilotat- – -mentionez ca, in timpul mersului inapoi, nu am fost pilotat de o persoana, care trebuia sa fie in mod normal-, scria acesta. In schimb, unii vor sa le demonstreze politistilor ca sunt la punct cu neologismele: -Conducand autoturismul pe str. Stefan Luchian, fiind gheata, m-am acrosat intr-un stalp-, scria un botosanean. Un alt sofer a fost nevoit sa dea cu subsemnatul dupa ce si-a -sifonat- singur masina. -Dorind sa patrund in interiorul autoturismului, am constatat ca sistemul de inchidere al acestuia se blocase. Ca urmare a acestei constatari, am incercat sa fortez portiera, impingand cu genunchiul in fata portierei stanga fata. Ca urmare a acestei actiuni, fata portierei s-a deformat, sarind pe alocuri vopseaua-, mentiona el in raportul catre Politie. Nici taximetristii nu sunt ocoliti de accidente, iar uneori clientii pe care ii transporta au partea lor de vina. -Clientul umbla la casetofon si imi intindea si banii in acelasi timp si atunci am intrat in stalp-, a mentionat in declaratia data la Politie taximetristul. Politistii spun insa ca, in ciuda formularilor ambigui, ei reusesc, pana la urma, sa inteleaga despre ce este vorba. Asta pentru ca, la fiecare declaratie, soferii trebuie sa faca si o schita a accidentului, iar la desen se pricepe fiecare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















